Conflictul de la bazinul didactic din Câmpina încă dă naștere multor reacții. Părintele unui copil legitimat la un club privat ne-a transmis un punct de vedere, cu rugămintea de a-l publica. Vă reamintim că, în urma unei discuții foarte aprinse între Gabriel Cojocaru (președintele Clubului Barracuda) și Adrian Stoican (președintele CS Câmpina), mai mulți părinți au depus o plângere la Primăria Câmpina, denunțând comportamentul agresiv al lui Gabriel Cojocaru. Subiectul a fost discutat și în Consiliul Local, iar președintele CS Câmpina, Adrian Stoican, a venit apoi cu o serie de precizări. Acum vă prezentăm și mesajul tatălui unui copil care practică înotul de performanță și este legitimat la un club privat.
”Numele meu este Giuseppe Rădoi, sunt părintele unui băiat care face înot de performanță la un club privat de 6 ani. Se trezește în fiecare dimineață - de șase ani - la ora 4.30 dimineața să vină la bazin. Ca el au mai rămas nouă sportivi. Fiecare copil are visul și aspirațiile lui sportive. Conflictul dintre conducerea CSC și Clubul Baracuda este vechi. Deranjant este că eu, ca părinte, nu știu ce să-i explic copilului meu despre aceste contre care sfârșesc cu stigmatizarea lui ca sportiv la un club privat. Creșterea taxelor și a numărului lor îngreunează accesul fiului meu la sport. Cred că cel mai important este ce se întâmplă cu acești copii. Noi, adulții, vedem cum conducerea CSC își arată supremația călcând în picioare visele copiilor. Dacă le jecmăniți părinții, nu călcați în picioare visele copiilor!”
Au mai existat și alte reacții, unele chiar vehemente, fie la adresa CS Câmpina, fie la adresa președintelui Clubului Barracuda. Noi am încercat să temperăm cumva aceste reacții, dar trebuie să recunoaștem cu toții că situația de la bazinul de înot didactic nu este una normală. Facem apel încă o dată la Consiliul Local Câmpina să discute cu părțile implicate și să ia măsuri clare, în cunoștință de cauză. Pentru că, de pe urma acestui conflict cel mai mult suferă copiii.
Citiți și Conflictul de la bazinul didactic din Câmpina a ajuns, în sfârșit, pe masa Consiliului Local. Dar s-a discutat doar de efecte, nimic despre cauză
Președintele CS Câmpina, Adrian Stoican, vine cu noi precizări privind conflictul de la bazinul de înot

Clubul Sportiv BARACUDA, o structură sportivă de notorietate națională recunoscută pentru performanțele sale, anunță lansarea programului „Înot pentru toți prahovenii”, în parteneriat cu Consiliul Județean Prahova.

Jucătorii de la Musselul au simțit sâmbătă după-amiază pe pielea lor cât de nedrept poate fi uneori fotbalul. Să ai superioritate la toate capitolele, dar la sfârșit scorul să fie... 0-1 este nedrept, dar face parte din viața oricărei echipe, oricărui jucător sau antrenor.

După ce s-au chinnuit serios sezonul trecut, chiar dacă au început mult mai bine noul campionat, brebenii așteptau cu înfrigurare vizita echipei Avântul Măenciu, una dintre formațiile care poate pune oricând probleme aproape oricui.

Timp de două zile, sâmbătă și duminică, sunt programate jocurile etapei a 3-a din Liga a 4-a Prahova. Iată rezultatele înregistrate până acum: