Pentru anul 2020, CâmpinaTV.ro v-a pregătit un nou serial - o prezentare a evenimentelor care au avut loc în Câmpina de-a lungul timpului, în fiecare zi a anului. O altfel de prezentare a istoriei localității. Nu avem pretenția că vom reuși să "prindem" toate evenimentele în acest demers strict jurnalistic, este imposibil acest lucru, totuși vom încerca să vă aducem în atenție informații interesante despre oameni și fapte din Câmpina noastră dragă.
12 septembrie...
1931 – Avea loc o șezătoare literară la Sala Monovici, cu participarea scriitorilor Cincinat Pavelescu, Ion Minulescu (foto), George Gregorian, Ion Focșeneanu, Constantin Stelian, Alexandru Tudor Miu, Simion Stolnicu, Eugen Jebeleanu și a solistei Alice Viardot Garcia, de la Opera din Monte Carlo.
1998 – Meci în Divizia B, Cimentul Fieni – Poiana Câmpina 3-1, unicul gol al poienarilor fiind marcat de Orlando Gheorghe. Arbitrul partidei a fost bucureșteanul Gheorghe Veriveș.
2004 – La Școala de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina începea vizita unei delegații de specialiști austrieci din cadrul OSCE.
2009 – Avea loc o etapă de campionat național de motocros. Rezultatele sportivilor de la cluburile câmpinene: Zoltan Fazekaș (Lido) – locul 1 la categoria MX2; Adrian Badea și Zsolt Bocsor (Lido) – locul III la categoria amatori. De la clubul Xtreme Racing - Sebastian Strechioiu – locul 7, Ciprian Pană – locul 9, Marcel Vișoiu – locul 15, toți la amatori.
(Pentru documentarea acestui serial cu date din istoria Câmpinei am folosit mai multe surse - de la monografiile lui Stoica Teodorescu și Silviu Dan Cratochvil, la alte volume despre istoria Câmpinei ale unor autori precum Alin Ciupală, Șerban Băleanu, Eduard Iosifescu, Ion Șovăială, Simona Luncașu, Marian Dulă și până la diverse articole de presă.)

Am scris luni despre cutiile de plastic de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele câmpinenilor.

Luni dimineață, în jurul orei 9.15, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat faptul că s-a produs o explozie în camera centralei termice a Școlii Gimnaziale nr. 2 din comuna Telega. Explozia nu a fost urmată de incendiu.

Șase copii de la WIKI Club Breaza s-au numărat printre reprezentanții României la Campionatul Internațional 2026, Abacus și Aritmetică Mentală (International Championship 2026 - Abacus and Mind Math), desfășurat la Hoofddorp, lângă Amsterdam, pe 31 octombrie 2026.

Un grav accident rutier s-a produs, duminică dimineața, pe DN1 în zona Posada, la scurt timp după accidentul de pe drumul național, de pe raza orașului Băicoi.