În îndepărtatul județ Bihor, pe un traseu din localitatea Criștioru de Jos, a avut loc vineri, 17 aprilie 2021, prima etapă a Campionatului Național de Endurocross Extrem, competiție în care clubul câmpinean Lido este reprezentată de trei sportivi - Dorin Iamandeiu, Marius Dinu și Adrian Badea. Acest campionat este organizat de Federația Română de Motociclism.
Doar primii doi sportivi au făcut deplasarea în Bihor, Dorin Iamandeiu ocupând locul al șaselea în întrecerea rezervată veteranilor (din zece sportivi prezenți la start), în vreme ce Marius Dinu s-a clasat pe locul al 16-lea în întrecerea rezervată amatorilor, la startul căreia s-au aliniat 28 de sportivi.
Astfel, după cum ați aflat deja, Lido Câmpina, club condus de Cătălin Duță, a fost prezent cu o clasare pe podium și în prima etapă a Campionatului Național de Motocros, iar acum, sportivii săi punctează și într-una dintre cele mai spectaculoase, dar și grele întreceri, la endurocross.
Citiți și Clasare pe podium pentru CS Lido Câmpina, în prima etapă a Campionatului Național de Motocros

Duminică, după prânz, la Provița de Jos s-au întâlnit Progresul din localitate și Inter Bănești.

Junioarele mici ale CS Câmpina au mers la Aricești, pentru partida cu CS-ul din localitate în cadrul Campionatului Național de Handbal feminin pentru juniori sub 15 ani.

Victorie prețioasă pentru Sportul Câmpina, care avea nevoie de această adevărată gură de oxigen, după o serie de jocuri bune, dar în care punctele nu s-au prea adunat.

După ce la pauză menținuse un scor alb, în partea secundă, Muscelul a cedat în fața presiunii gazdelor.