Primarul comunei Șotrile, Bogdan Davidescu, și-a pierdut funcția în urma condamnării definitive, la un an și jumătate de închisoare cu suspendare, pentru pornografie infantilă. Ordinul de încetare a mandatului a fost deja emis de prefectul județului, Cristian Ionescu, iar viceprimarul comunei, Ovidiu Toporaș, a preluat atribuțiile primarului. Cu toate acestea, Bogdan Davidescu nu va părăsi Primăria Șotrile și asta pentru că urmează să fie angajat consilier personal al viceprimarului.
Legislația românească are numeroase portițe și permite lucruri incredibile chiar și unor persoane condamnate penal la închisoare, fie ea și cu suspendare. Cazul de la Șotrile confirmă încă o dată că legile sunt făcute de politicieni pentru... politicieni, adică, pentru ei și ai lor. Condamnat definitiv pentru pornografie infantilă, după un întreg scandal legat de relația sa cu o minoră, primarul comunei Șotrile, Bogdan Davidescu, și-a pierdut mandatul. Se afla în fruntea Primăriei din 2008, iar în toți acești ani a făcut cam ce a vrut în comuna vecină Câmpinei, având susținerea partidului său (PSD) și a conducerii județului, care au închis ochii la toate greșelile, ca să nu spunem ilegalitățile, lui Davidescu. Acum, după un dosar instrumentat de DIICOT, o condamnare la doi ani și jumătate închisore cu suspendare - decisă de Tribunalul Prahova și redusă, surprinzător, de Curtea de Apel Ploiești, la un an și jumătate, Davidescu a părăsit funcția de primar. Dar nu va părăsi și Primăria pentru că a găsit cineva soluția miraculoasă pentru ca fostul primar să nu rămână pe drumuri. Bogdan Davidescu va fi angajat consilier personal al viceprimarului cu atribuții de primar, Ovidiu Toporaș. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost introdus pe ordinea de zi a ședinței de miercuri, 22 ianuarie 2020, a Consiliului Local Șotrile. Un proiect care prevede modificarea organigramei prin înființarea unui post în cadrul cabinetului viceprimarului și care va fi aprobat fără probleme deoarece PSD deține majoritatea în CL Șotrile. Legislația în vigoare permite o astfel de "mutare", iar Bogdan Davidescu va continua să conducă Primăria Șotrile din noua funcție...

Restricțiile de trafic anunțate pentru miercuri, 12 august, pe Strada Orizontului din Câmpina, se prelungesc până la ora 21.00.

Poliția Locală continuă acțiunile de prevenire și combatere a faptelor de abandonare și eliminare necorespunzătoare a deșeurilor pe domeniul public, cu precădere în zonele periferice ale localității și în albiile râurilor, zone vulnerabile la astfel de practici.

La data de 11 august 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, au desfășurat o acțiune pentru documentarea activității infracționale într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

America nu este țara tuturor posibilităților, România este! Credeați că le-ați văzut pe toate? Ei bine, a apărut ceva și mai și: CFR cere chirie Poliției Transporturi pentru spațiile pe care le exploatează cu titlul gratuit!