Situat la marginea Câmpinei, în apropiere de DN1, Căminul Energetic - așa cum s-a intitulat această clădire mulți ani și cum este cunoscută în rândul localnicilor - pare a purta pentru totdeauna o pecete a sordidului.
La numai un an după ce fusese preluată de administrația locală, clădirea era un veritabil focar de infecție.
Acum, la aproape un deceniu de la acel moment, mizeria, nepăsarea, ca să nu spunem chiar lipsa de bun simț a unora dintre cei care locuiesc aici și, mai ales, neimplicarea celor care administrează imobilului, fac ca despre acest loc să se vorbească din nou ca despre un focar de infecție.
Chiștoace de țigări, ambalaje și moloz, dar mai ales igrasia care "cucerește" în fiecare zi noi teritorii - toate acestea fac din Căminul Energetic un loc pe care să vrei să-l ocolești.
Detalii privind situația de aici ne-au fost transmise de un cititor CâmpinaTV.ro: ”Am sesizat toate instituțiile despre care am crezut că s-ar putea implica - Sanepid, Protecția Consumatorului, Consiliul Județean... Nu știu cui să mă mai adresez. Dar nu mă voi opri aici. Cel puțin să știe toată România ce este aici! Firma care are în administrare blocul nu face nimic, spunând că oamenii nu plătesc, Primăria Câmpina nu ia măsuri, chiar dacă este proprietarul clădirii. Pericolul de îmbolnăvire este real. Este un adevărat focar de infecție, iar mirosul devine insuportabil. Eu benevol am făcut curat de atâtea ori, dar nu pot face mereu, că nu sunt sluga nimănui! Chiar nu se poate face nimic pentru mâna de oameni de bună credință care stăm aici?! Chiar nu mai rezistăm așa!”.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

Șase copii de la WIKI Club Breaza s-au numărat printre reprezentanții României la Campionatul Internațional 2026, Abacus și Aritmetică Mentală (International Championship 2026 - Abacus and Mind Math), desfășurat la Hoofddorp, lângă Amsterdam, pe 31 octombrie 2026.

Un grav accident rutier s-a produs, duminică dimineața, pe DN1 în zona Posada, la scurt timp după accidentul de pe drumul național, de pe raza orașului Băicoi.

Pompierii militari au intervenit, duminică dimineață, pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor și pentru acordarea asistenței medicale de urgenţă în cazul producerii unui accident rutier pe DN1, pe raza orașului Băicoi.

Problemele economice de la nivel național se văd pe plan local și în creșterea numărului de șomeri.