La începutul anului 2023, Consiliul Local Câmpina a aprobat alocarea a 85.000 lei pentru spectacolul din noaptea de Revelion, în ideea că, pe parcursul anului, printr-o rectificare bugetară, suma va fi majorată. La ședința din 4 decembrie 2023, același Consiliu Local a aprobat ca la spectacolul de Revelion să rămână 0 lei, pentru că evenimentul nu va mai avea loc.
Campania de strângere de semnături, inițiată de Partidul Câmpina Curată, pentru demolarea "turnului înclinat" din centrul municipiului s-a încheiat. Printr-o declarație de presă susținută marți, 5 decembrie 2023, președintele PCC, Rudolf Leica, a anunțat că au fost strânse 5.250 de semnături de la câmpineni.
În urmă cu puțin timp, pe DN1, la Nistorești, a avut loc un accident grav de circulație.
Unul dintre proiectele care a beneficiat de deblocarea fondurilor europene la Câmpina este cel privind reabilitarea Blocului 7ABC, situat pe Bulevardul Carol I, în zona centrală a Câmpinei. După aproximativ nouă luni de la începerea efectivă a lucrărilor, reabilitarea blocului a fost finalizată, schelele au fost scoase, blocul arată ca nou, iar singurele lucrări care mai sunt de realizat sunt la interior - vopsirea holurilor și înlocuirea lifturilor.
Asociația Câmpina Curată și Asociația pentru Câmpina au atacat în instanță hotărârile privind pasajul subteran, aprobate de Consiliul Local în celebra ședință din luna mai a acestui an, solicitând anularea acestora.
Judecătoria Câmpina a pronunțat recent o sentință într-un dosar de furt, condamnându-l pe autor la o pedeapsă de un an și jumătate cu închisoare. Sentința nu este definitivă.
UPDATE - Reprezentanții HidroPrahova susțin că avaria a apărut urmare a unei automacarale cu care proprietarul din zonă a tăiat brazi și care a atins hidrantul.
Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a semnalat la numărul de whatsapp 0733.388.425 o situație care persistă de ceva vreme pe Calea Doftanei.
Duminică dimineață, în jurul orei 9.00, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați despre faptul că pe DN1 s-a produs un accident rutier.
În baza unor informații și fotografii transmise de cititori ai Câmpinatv.ro, am scris recent despre dezastrul ecologic de pe albia râului Doftana, unde tone de deșeuri rezultate din decopertarea unor străzi au fost descărcate din mai multe basculate. Au fost aduse aici, pe albia râului Doftana, criblură, pietriș, bolovani, resturi de asfalt care ar putea conține substanțe periculoase pentru mediu. În urma articolului nostru, au fost sesizate instituțiile cu atribuții în domeniul protecției mediului.
Un bărbat de 56 ani a fost reținut noaptea trecută, în jurul orei 2.00, pe DN1, în apropierea localității Bănești, de polițiștii care au constatat că acesta comisese două infracțiuni la regimul rutier, fiind un adevărat pericol public pe orice șosea, mai ales pe cea mai circulată șosea din România.