Până la termenul limită de 28 iunie 2018, nicio firmă de construcții nu și-a depus oferta pentru continuarea proiectului privind extinderea rețelelor de canalizare la Câmpina, Bănești și Vălenii de Munte, motiv pentru care HidroPrahova va trebui să reia licitația. Acest lucru înseamnă că nu mai există nicio șansă ca lucrările să poată începe în 2018.
Anul acesta mai mult s-a stat decât să se lucreze la Cimitirul "Lumina", o investiție de aproape 1,5 milioane lei finanțată printr-un credit bancar. Lucrările au început în iulie 2016, sunt executate de societatea Bivasim Construct SRL Ploiești, iar termenul de finalizare este de 36 luni. Deci trei ani, pentru un cimitir.
În baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, pe 7 iunie 2018 am transmis Primăriei Câmpina și Ministerului Dezvoltării Regionale câte o adresă prin care solicitam să ni se spună dacă au intervenit probleme în derularea a două proiecte cu fonduri europene. Este vorba despre două proiecte aflate încă de anul trecut în faza de contractare, dar se întârzie foarte mult cu semnarea contractelor de finanțare. Ministerul ne-a răspuns după mai puțin de o săptămână. Astăzi, după aproape o lună, am primit răspuns și de la Primăria Câmpina. Ministerul spune că a fost suspendată contractarea proiectelor din cauza unei corecții la Calea Dacia. Primăria Câmpina spune că, de fapt, au apărut unele "mici impedimente".
Când o partea a presei atrăgea atenția asupra faptului că modificările la Codul Penal protejează infractorul și nu victima, cealaltă parte a presei striga că e manipulare. Când opoziția atrăgea atenția că România riscă să devină "Penalistan", că statul de drept se va transforma în "statul de Dragnea", puterea venea cu argumentul suprem - vechiul Cod Penal încălca drepturi și libertăți fundamentale, noi reparăm nedreptățile. Haideți să vedem ce "nedreptăți" au reparat PSD și ALDE, cu sprijinul minorităților.
Ministerul Educației a publicat astăzi rezultatele la prima sesiune a bacalaureatului. La nivelul municipiului Câmpina, rata de promovabilitate este oarecum dezamăgitoare, de 67,14%, cea mai mică din ultimii patru ani. În cifre absolute, situația este următoarea: 598 elevi s-au înscris la bacalaureat, 38 nu s-au mai prezentat la examen, 184 au fost respinși (având media generală sub 6), iar 376 elevi au promovat examenul. Vă prezentăm în continuare situația pentru fiecare liceu în parte.
Zona de agrement "Fântâna cu Cireși" nu a mai cunoscut un proces de reabilitare dinainte de 1989. Ani la rând au existat tot felul de inițiative, s-au făcut (și plătit) studii și proiecte care, însă, nu au mai fost puse în practică. Acum se revine la acest subiect, viceprimarul Adrian Pițigoi anunțând în plenul Consiliului Local că va fi realizat un nou proiect pentru modernizarea zonei.
De la 1 iulie 2018, Spitalul Municipal Câmpina are un nou director medical. Este vorba despre Claudiu Vaszil, medic primar de igienă, doctor în științe medicale.
După cum vă informam zilele trecute, în curtea Creșei Municipale Câmpina buruienile erau aproape cât gardul, riscând să treacă la "vecini", adică în curtea Grădiniței nr.1. Subiectul a fost discutat în plenul ultimei ședințe a Consiliului Local, consilierul Enache Dragomir atrăgând atenția reprezentanților Executivului că este inadmisibil să se întâmple așa ceva la instituțiile publice de administrarea cărora se ocupă Primăria, mai ales la creșă, grădinițe și școli.
Lucrările de modernizare a Străzii Parcului din municipiul Câmpina au intrat într-un impas din cauza pungilor de reziduuri petroliere descoperite de firma constructoare în timpul săpăturilor. Locuitorii de aici ne-au semnalat faptul că nu se mai lucrează de mai bine de trei săptămâni. Au fost și zile în care a plouat, dar problemele au apărut înaintea perioadei cu vreme nefavorabilă. Și au apărut tocmai din cauza acestor reziduuri petroliere în jurul trebuie să se realizeze niște bazine de colectare.
Consiliul Local Câmpina a aprobat, în ședința de joi, mutarea taximetriștilor din parcarea aflată pe Bulevardul Carol I, între Ambulatoriul Spitalului Municipal și fostul cinematrograf. Noua locație destinată taxiurilor - peste drum, în față la Bancpost. Pentru această măsură există și acordul Poliției Rutiere Câmpina.