
În ultima zi a Campionatului Național de Atletism pentru sportivi sub 20 ani, care a avut loc la Craiova, pe stadionul ”Nicolae Mărășescu”, doi sportivi câmpineni au participat în proba de săritura în lungime.

Pompierii Gărzii de Intervenție Băicoi au intervenit în urmă cu puțin timp pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la un operator economic ce are ca obiect de activitate prelucrarea lemnului (cherestea) de pe raza localității Filipeștii de Târg, Strada Pârâului.

La puține momente după ce a primit trofeul cuvenit câștigătoarei turneului internațional de tenis de la Câmpina, Elena Ruxandra Bertea ne-a acordat un scurt interviu, în exclusivitate pentru CâmpinaTV.ro.

Potlog, Mititelu și A. Vasile - cu câte două reușite și Plumb au marcat golurile cu care formația Muscelul Câmpia a învins, duminică la prânz, pe sinteticul de la Căminul Petrol, pe AS Gorgota, cu scorul de 7-3, după 4-3, la pauză.

Cu siguranță, dacă nu a fost cel mai prestigios turneu de tenis de câmp organizat vreodată la Câmpina, finala Amariei - Bertea a fost una dintre cele mai frumoase partide.

Duminică dimineață, la Dițești, Sportul Câmpina a disputat un meci amical cu formația locală Genesis Filipești.

Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a transmis o serie de imagini realizate sâmbătă dimineață pe două dintre bulevardele Câmpinei.

La Craiova, pe arena care poartă numele lui Nicolae Mărășescu, se desfășoară în acest week-end etapa finală a Campionatului Național de Atletism pentru sportivi sub 20 ani.

La Volos, în Grecia, pe un stadion superb, are loc în aceste zile Balcaniada de atletism pentru seniori.

Pe o căldură infernală, echipele de juniori 2009-2010 ale CS Câmpina și CSM Ploiești s-au întâlnit pe terenul sintetic de la Căminul Petrol.