Ion Alexe este singurul câmpinean medaliat la o ediție a Jocurilor Olimpice. Se întâmpla la Munchen, în 1972, unde Ion Alexe a obținut medalia de argint la categoria "grea". Fostul mare boxer este în prezent pensionar și locuiește în continuare la Câmpina.
S-a născut pe 25 iulie 1946, la Cornu și a început boxul la Clubul Energia al Atelierelor Centrale Câmpina (ACC), unde l-a avut ca antrenor pe Traian Marinescu. Tânărul boxer Ion Alexe s-a antrenat trei ani la Energia, apoi un an la Plopeni, pentru ca din 1966 să devină sportiv al Clubului Dinamo București, unde i-a avut ca antrenori pe maeștrii Constantin Nour și Titi Dumitrescu. În 1967 a participat la primul său campionat național de seniori, pe care l-a și câștigat, devenit campion național la categoria grea. A fost primul titlu de campion național din seria celor șase obținute în cariera de sportiv. "A fost extraordinar atunci, în '67. Eram cel mai tânăr participant la categoria grea, dar am ajuns în finală unde l-am învins pe idolul meu, marele boxer al acelor vremuri Vasile Mariuțan, cel mai în vârstă participant la competiție. A fost prima mea medalie națională la seniori, iar apoi au urmat marile concursuri internaționale", ne-a povestit Ion Alexe într-un interviu acordat în vara acestui an.
Ion Alexe a participat la Jocurile Olimpice din 1968 din Mexic, clasându-se pe locul al V-lea, după ce a fost învins de marele George Foreman. Apoi, în 1969 a devenit campion european, chiar la București, dar vârful carieri sale a fost Olimpiada de la Munchen, din 1972. Atunci Ion Alexe a ajuns eroic până în finală, unde a fost oprit de medici să boxeze în fața legendarului cubanez Teofilo Stevenson. Medalia de argint de la Munchen este cea mai de preț din panoplia de trofee pe care Ion Alexe le deține în casa sa de la Câmpina.
După retragerea din activitate s-a întors la Câmpina, unde a lucrat în cadrul actualei Școli de Poliție, fiind timp de 25 de ani șef catedrei de educație fizică.
"100 de personalități ale României și legătura lor cu Câmpina" este o nouă rubrică dedicată Câmpinei în Anul Centenarului. Și până la 8 ianuarie 2019, de Ziua Câmpinei, vă vom prezenta personalități de ieri și de azi, din toate domeniile, și vom descoperi împreună legătura lor cu orașul nostru.
Citiți și: 100 de personalități ale României și legătura lor cu Câmpina. Nicolae Cristea
100 de personalități ale României și legătura lor cu Câmpina. Cristian Spulber
100 de personalități ale României și legătura lor cu Câmpina. Marcel Dragomir
Fundația Zamolxes Câmpina a organizat un schimb de experiență pentru tineret, intitulat “Water - The Source of Life”, în cadrul programului Erasmus+, la Centrul Cultural pentru Tineret din Câmpina, în perioada 24 aprilie - 3 mai 2025.
În Câmpina, dar și în comunele din împrejurimi, sunt multe locuri și monumente care ar merita mai multă atenție, ceea ce le-ar aduce, foarte probabil, mai multă atractivitate turistică. Spre beneficiul întregii comunități. Unul dintre aceste monumente este Crucea Domnitorului de la Melicești, sat al comunei Telega.
În perioada 29 mai - 7 iunie 2025, Câmpina a devenit locul unde vocile tinerilor s-au unit într-un singur mesaj: fiecare om merită să fie ascultat și acceptat. Fundația Zamolxes a derulat proiectul “S.I.N.G. – Social Inclusion for New Generations 3.0”, cu sprijinul programului Erasmus+, o mobilitate de tineret care a adus laolaltă 52 de participanți din Bulgaria, Italia, Lituania, Polonia, România, Spania și Turcia.
De câte ori nu vi s-a întâmplat să căutați un cadou deosebit pe care să-l oferiți unei persoane dragi? Cu siguranță, venind la Magazinul INA din incinta Complexului Comercial Mercantis, din centrul municipiului Câmpina, cea mai mare parte a problemei este rezolvată.