"Există riscul ca lucrarea de canalizare din Câmpina să nu fie continuată nici în acest an"

Actualitate (Categoria articolului)

Nu o spunem noi, o spune chiar primarul municipiului, Horia Tiseanu, care a avut recent o întâlnire cu reprezentanții HidroPrahova. În aceste condiții, ce facem cu străzile din localitate, cele care nu au fost asfaltate pentru că s-a așteptat introducerea canalizării? Este o întrebare la care administrația locală nu are un răspuns cert. 

"Am discutat cu reprezentanții HidroPrahova și cei ai ADI Apă-Canal despre stadiul lucrărilor de canalizare, acolo unde HidroPrahova a angajat un nou consultant. După părerea mea, HidroPrahova cam tergiversează această lucrare, ca să nu spun mai mult, pentru că de fiecare dată ni se spune altceva privind viitorul acestei lucrări. Există riscul ca lucrarea de canalizare să nu fie reluată nici în acest an! De altfel, Primăria Câmpina a transmis o scrisoare oficială către HidroPrahova în care atragem atenţia asupra tuturor acestor lucruri care nu merg bine în relaţia noastră şi le-am precizat că ne rezervăm dreptul de a sesiza autorităţile de mediu şi Corpul de Control al premierului în privinţa tergiversării lucrării de canalizare.
Sunt zone unde lucrarea ar trebui continuată, cum este porțiunea de la sensul giratoriu de la Fibec până la intersecția cu Frații Golești, pentru că dacă nu se realizează această legătură canalizarea de pe Câmpinița nu poate deveni funcțională. Dar sunt și străzi unde lucrarea nici nu a început. În aceste condiţii, am discutat în mai multe rânduri în cadrul Primăriei varianta de a realiza o reparaţie parţială a străzilor cele mai afectate, în special Calea Doftanei. Practic, este vorba de realizarea lucrărilor de reparaţii, cu excepţia ridicării capacelor de canalizare la nivel şi turnării covorului final de asfalt. În această situaţie, însă, va trebui să avem condiţii foarte clare către HidroPrahova şi către viitorul executant al lucrării de canalizare pentru a se reface la aceleaşi standarde infrastructura drumului, pentru că în cazul străzii Calea Doftanei este vorba şi de trafic greu, carosabilul urmând a fi decopertat pe o adâncime de 70cm", a declarat primarul Horia Tiseanu la ședința de săptămâna trecută a Consiliului Local Câmpina.

Primarul le-a mai spus consilierilor că HidroPrahova intenționează să schimbe și conductele de apă, cu fonduri europene prin programul POIM 2014-2020, "dar nu cred că va începe mai devreme de 2-3 ani o astfel de lucrare care are o parte bună – se va înlocui o mare parte a reţelei de apă, dar şi o parte rea – pentru că majoritatea străzilor sunt deja reasfaltate şi vor trebui găurite, fiind greu să se mai refacă la acelaşi standard".

6168 vizualizari
1

Comentarii

Campurile marcate cu * sunt obligatorii
  • Campina Oana 05.03.2017 10:32 Da ce atata graba au trecut zeci de ani si vor mai trece inca o duzina,rabdare si injuraturi de la cei ce folosesc aceasta zona,e logic sa se inlocuiasaca reteaua de apa veche a orasului ce va dura destul de mult impreuna cu Canalizarea doar suntem in UE nu in fundul gradinii.Politic e un dezastru ,ce sa mai promiti local,mai nimic decat MINCIUNI .Poate DNA va scurta mai mult suferinta si va finaliza si procesul CAST-HidroPh.ce incurca continuarea lucrarilor.Cat despre Primaria Campina ,doar Minciuni ca de obicei.

Actualitate

2751 vizualizari
28 mar. 2024 20:29

La Câmpina, sancțiune record de suspendare a unui permis de conducere

În cursul zilei de miercuri, 27 martie, în două intervale orare (7.00 - 9.00 și 15.00 - 17.00), Poliția Câmpina a acționat în municipiul Câmpina și comuna Poiana Câmpina pe linie rutieră.

399 vizualizari
28 mar. 2024 19:58

Primim de la cititori. Groapa de pe Islaz... Strada Islaz

Un cititor CâmpinaTV.ro ne-a transmis în urmă cu mai multe zile, pe numărul de whatsapp 0733.388.425, o imagine surprinsă pe o stradă din cartierul Câmpinița. 

Alte stiri recente

174 vizualizari
29 mar. 2024 07:25

Asociația Cultul Eroilor Câmpina a premiat cele mai bune lucrări de la concursul ”Basarabia, pământ românesc”

Ca în fiecare an, la 27 martie, Asociația Cultul Eroilor ”Regina Maria”, filiala Câmpina, condusă de col (r) Marian Dulă, organizează - în general, împreună cu o unitate de învățământ din localitate - concursul de eseuri și desene ”Basarabia, pământ românesc”.

611 vizualizari
28 mar. 2024 21:19

Liga A Prahova, etapa a 22-a. Programul și delegările

Sâmbătă și duminică vor avea loc meciurile etapei a 22-a din Liga A. Iată programul și delegările: