"La Odor" era denumirea unei cârciumi foarte cunoscute în Câmpina în perioada interbelică. I se spunea așa după numele proprietarului. Potrivit istoricului Alin Ciupală, cârciuma avea inscripționat pe zid anul 1882, ceea ce i-a făcut pe mulți să creadă că respectiva clădire fusese cândva o anexă a vechii vămi a Câmpinei.
Mai târziu, în locul cârciumii "la Odor" a fost deschisă o gogoșerie, proprietara acesteia fiind cunoscută drept "Madam Gogoașă", așa cum îi spuneau copiii din acea vreme, clienți fideli ai gogoșeriei. Astăzi, pe locul unde a fost celebra cârciumă și apoi îndrăgita gogoșerie se află Parcul Trandafirilor, cel de lângă notariate. Parcul unde Câmpina de azi mai are și sediul neterminat al societății EdilConst, dar și ceea ce noi am numit "cavoul" sub care se află vestigiile descoperite de arheologi în 2015. Nu știm și nu ne spune nimeni dacă acolo sunt, într-adevăr, zidurile vămii medievale sau dacă sunt doar zidurile unor beciuri de la casele ori prăvăliile de odinioară. Sunt trei ani de când stăm cu această groapă sinistră în zona centrală și doi ani de când administrația locală a acoperit-o pentru a proteja cât de cât vestigiile de acolo. Câmpina de azi aproape că nu mai are nimic din farmecul și pitorescul de altădată.
"Câmpina, România 100" este o rubrică pe care o dedicăm tuturor câmpinenilor, în Anul Centenarului Marii Uniri. Timp de 100 de zile vă vom prezenta câte o fotografie din Câmpina de altădată și același loc așa cum arată el astăzi.
Citiți și: Câmpina, România 100. Vila Dumitrescu sau "Casa de zahăr" de ieri, vila care se construiește astăzi, pe același loc
Câmpina, România 100. Judecătoria Câmpina în 1930, la finalizarea construcției și Judecătoria Câmpina astăzi, după 88 de ani
Câmpina, România 100. Centrul Câmpinei, în perioada interbelică, în anii '70 și în zilele noastre

Pe parcursul celor două zile în care se desfășoară Festivalul “Serbările Toamnei”, în Pasajul de la Ceas este un cort al Asociației “Arca lui Norocel”. Aici găsiți nu doar materiale informative despre activitatea asociației și importanța sterilizării, ci și cățeluși disponibili pentru adopție.

Șapte calificări profesionale, 123 de elevi de la Liceul Tehnologic „Constantin Istrati” care au obținut certificate de practică și o rețea extinsă de parteneri de practică - acestea sunt principalele rezultate ale anului II de implementare în cadrul proiectului „Calificat pentru Viitor – stagii de practică pentru elevi în Municipiul Câmpina”.

Vineri, 18 septembrie, a fost o zi deosebită pentru cel puțin 105 dintre elevii Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina.

De mai multă vreme, la nivelul Poliției Locale Câmpina s-au instituit niște patrule pedestre, atât în zona centrală, în zona pieței - mai ales în cursul zilei, prin parcuri, locuri de joacă și cartiere - în a doua parte a zilei.