Prin intermediul unui comunicat de presă, Primăria municipiului Câmpina aduce la cunoștința publicului că au fost luate toate măsurile necesare pentru organizarea secțiilor de votare și a localurilor de vot în conformitate cu Ordinul comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului Afacerilor Interne.
”La Câmpina, procesul electoral de duminică, 27 septembrie 2020 se va desfășura în condiții optime de igienă, după ce în dimineața zilei de sâmbătă, la fiecare secție de votare, în număr total de 23, se efectuează dezinfecția spațiilor aferente desfășurării în siguranță a acestui proces. Această operațiune va fi realizată de către o firmă specializată, potrivit reglementărilor în vigoare. Totodată, au fost luate măsuri pentru asigurarea distanțării fizice între alegători. La finalul procesului electoral, luni, 28 septembrie, va fi efectuată o nouă dezinfecție a spațiilor mai sus-amintite, în vederea reluării cursurilor și activității specifice fiecărui spațiu. În concluzie, din punct de vedere administrativ, asigurăm cetățenii municipiului de siguranța desfășurării procesului electoral și îi îndemnăm să participe cu încredere la vot”, se precizează în comunicatul Primăriei Câmpina.
(Foto cu caracter ilustrativ)

Mult discutatele și atât de hulitele casete pentru apometre, montate de HidroPrahova în derularea proiectului de reabilitare și extindere a rețelei de apă și canalizare din Câmpina, nu era un subiect care să fie evitat în Consiliul Local.

Discuțiile din plenul Consiliului Local Câmpina privind stadiul lucrărilor la Spitalul Municipal și la rețeaua de apă și canalizare, realizate de HidroPrahova, au fost interesante, în primul rând pentru că s-au spus niște lucruri... Unele importante, altele grave, unele știute, altele neștiute. Sigur, au rămas și întrebări fără răspuns, dar vom reveni asupra acestora.

Vineri, 13 noiembrie, în jurul orei 11.50, polițiștii prahoveni au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, care circula pe Drumul Național 1, la Bănești, din direcția Câmpina către Ploiești.

Una dintre primele măsuri luate de noul prefect al județului Prahova, Cătălina Bozianu, a fost constituirea unor comisii care să verifice activitatea din trei domeii de activitate. De ce acestea și nu altele? Nu a explicat Prefectura Prahova...