Andrei Mostovoi, multiplu campion la tenis de masă, antrenor care a pregătit sute de copii, un om bun și de o rară modestie, a încetat din viață seara trecută.
Andrei Mostovoi s-a născut la Focșani, acolo unde a și început să joace tenisul de masă, copil fiind, la Casa Armatei din localitate. În anul 1963, după absolvirea gimnaziului, și-a continuat cursurile la Sinaia, unde a și fost legitimat la Clubul Voința. Acolo, la Sinaia, le-a cunoscut și a avut ocazia să joace tenis de masă cu marile campioane europene și mondiale Maria Alexandru și Angelica Rozeanu, întâlniri pe care nu le-a uitat niciodată și despre care povestea mereu cu mare plăcere. În 1966 s-a stabilit la Câmpina și din acel an a reprezentat orașul la toate competițiile la care a participat. Și au fost multe, cu rezultate notabile pentru tenisul de masă câmpinean. De altfel, era "epoca de aur" a acestui sport, iar sportivii câmpineni dominau competițiile județene și obțineau medalii după medalii la cele naționale. Din 1990 și până prin 1998, spre marele regret al lui Andrei Mostovoi, tenisul de masă a fost aproape inexistent în Câmpina. Apoi, încet, încet, alături de alți oameni pasionați, Andrei Mostovoi a pus umărul la revigorarea tenisului de masă în Câmpina și a antrenat sute de copii și tineri, unii dintre ei obținând performanțe remarcabile la competițiile interne. Chiar el participa în continuare la turneele de veterani și câștiga medalii. "În orice moment dacă m-aș retrage, nu aș regreta, pentru că las ceva în urma mea în tenisul de masă câmpinean", spunea Andrei Mostovoi în urmă cu câțiva ani. A amânat cât a putut retragerea, din dragoste și o imensă pasiune pentru tenisul de masă. Acum s-a retras definitiv, spre Ceruri... Un sportiv extraordinar, un antrenor desăvârșit, un om minunat!
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei!

Șase copii de la WIKI Club Breaza s-au numărat printre reprezentanții României la Campionatul Internațional 2026, Abacus și Aritmetică Mentală (International Championship 2026 - Abacus and Mind Math), desfășurat la Hoofddorp, lângă Amsterdam, pe 31 octombrie 2026.

Un grav accident rutier s-a produs, duminică dimineața, pe DN1 în zona Posada, la scurt timp după accidentul de pe drumul național, de pe raza orașului Băicoi.

Pompierii militari au intervenit, duminică dimineață, pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor și pentru acordarea asistenței medicale de urgenţă în cazul producerii unui accident rutier pe DN1, pe raza orașului Băicoi.

Problemele economice de la nivel național se văd pe plan local și în creșterea numărului de șomeri.