Un accident rutier s-a produs în comuna Puchenii Mari, sat Moara, unde un autoturism a ieșit în afara părții carosabile, având la bord trei persoane. La fața locului intervin echipaje din cadrul Detașamentului 2 Ploiești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD și un echipaj de terapie intensivă mobilă (TIM). În sprijin acționează și SAJ Prahova.
UPDATE - La spital a murit și conducătorul auto, în vârstă de 18 ani.
Într-o primă fază, în urma accidentului, două persoane au rămas încarcerate. Echipajele de intervenție l-au extras pe conducătorul auto, un tânăr de 18 ani, care prezenta semne vitale și a fost predat unui echipaj SAJ Prahova. Ulterior, a fost extras și un tânăr de 19 ani, care se afla în stare de inconștiență, acesta fiind predat echipajului TIM pentru acordarea îngrijirilor medicale. Primește îngrijiri și cel de-al treilea ocupant al autoturismului, care nu era încarcerat, un tânăr în vârstă de 15 ani.
Ulterior, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova a adăugat informații privind starea victimelor: tânărul în vârstă de 18 ani, aflat în stare de inconștiență, a fost intubat și transportat la UPU Ploiești; adolescentul în vârstă de 15 ani, cu traumatisme la nivelul membrelor, transportat la spital de echipajul SAJ; din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de salvatori, tânărul în vârstă de 19 ani a fost declarat decedat.
(Foto - ISU Prahova)
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

Luni, 9 noiembrie 2026, președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu, a semnat contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate cu elemente DALI aferent obiectivului de investiții „Lărgire la 4 benzi DJ 236, construire pasaj și resistematizare la intersecția cu DN1 și DN1B”.

Primăria Câmpina ne-a trasnmis, luni dimineață, un punct de vedere referitor la proiectul privind achiziția de microbuze electrice, ca urmare a discuțiilor și reacțiilor apărute în urma ședinței extraordinare a Consiliului Local în care s-a aprobat acest proiect.

ISU Prahova a anunțat că un incendiu a izbucnit duminică seară la o casă particulară din comuna Valea Doftanei, satul Trăisteni.

După cum știți și după cum am scris în episoadele anterioare, în Ungaria fost deschisă o bază de date online, accesibilă oricui și care conține numele celor care erau în evidența serviciilor securității de stat în perioada comunistă.