În februarie 2013, Consiliul Local Câmpina aproba o hotărâre prin care reglementa condiţiile de acordare a biletelor subvenţionate pentru transportul local de persoane în Câmpina. La şedinţa Consiliului Local din 25 mai, condiţiile a fost modificate.
Astfel, de acum se acordă bilete subvenţionate cu preţul de 3 lei pentru următoarele categorii de persoane: veterani de război şi văduvele acestora; persoanele cu handicap grav şi accentuat; asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav; foştii deţinuţi politici şi persoanele deportate; pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani, cu un venit net/membru de familie mai mic de 700 lei. Practic, cele mai importante modificări constau în actualizarea preţului biletului subvenţionat de la 2 la 3 lei şi creşterea plafonului venitului pentru care se pot acorda bilete subvenţionate pensionarilor, de la 600 la 700 lei. În plus, s-a decis creşterea numărului de bilete subvenționate acordate lunar de la 10 la 15.
În Câmpina, până acum au beneficiat de bilete subvenţionate pentru transportul local 277 de persoane. Potrivit estimărilor Direcţiei Economice din cadrul Primăriei Câmpina, după modificările menționate mai sus, numărul beneficiarilor va creşte cu cel mult 30 de persoane.
Pentru subvenționarea transportului public, anul acesta se alocă de la bugetul local 105.000 lei.

Am scris luni despre cutiile de plastic de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele câmpinenilor.

Luni dimineață, în jurul orei 9.15, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat faptul că s-a produs o explozie în camera centralei termice a Școlii Gimnaziale nr. 2 din comuna Telega. Explozia nu a fost urmată de incendiu.

Șase copii de la WIKI Club Breaza s-au numărat printre reprezentanții României la Campionatul Internațional 2026, Abacus și Aritmetică Mentală (International Championship 2026 - Abacus and Mind Math), desfășurat la Hoofddorp, lângă Amsterdam, pe 31 octombrie 2026.

Un grav accident rutier s-a produs, duminică dimineața, pe DN1 în zona Posada, la scurt timp după accidentul de pe drumul național, de pe raza orașului Băicoi.