Publicitate
Ne culcăm cu Tudorel, ne trezim cu Tudorel. Vi se pare normal?
Editorial (Categoria articolului)
În țara asta, Tudorel este vedetă. Cu el ne culcăm, cu el ne trezim. Tudorel Toader, ministrul Justiției. E pe toate canalele de știri, e în toată presa centrală. Tudorel despre protocoale, Tudorel despre CSM, Tudorel despre DNA, Tudorel despre DIICOT, Tudorel despre Comisia de la Veneția, Tudorel despre... orice. Punct și de la capăt. Parlamentul îl cheamă pe Tudorel, Dragnea îl evaluează pe Tudorel, CSM avizează propunerea lui Tudorel, nuntă mare în familia lui Tudorel, cum a votat Tudorel la referendum. Cu tot respectul pentru funcția pe care o deține și pentru pregătirea sa profesională, dar mi se pare prea mult.
Înțelegem cu toții că parchetele, dosarele, procesele, CSM, justiția, în general și, bineînțeles, Tudorel (care se ocupă de tot și toate) sunt subiecte de actualitate, dar vi se pare normal să se discute despre asta zi de zi, dimineața, la prânz și seara? În țara asta nu mai sunt alte probleme poate mult mai importante?
Mai avem industrie? Cum se descurcă societățile românești, alea care mai sunt și care strigă după ajutor, dar nu le aude nimeni? Cum poate fi reindustrializată România? Există vreo strategie clară pentru acest domeniu pe 10, 20, 30 de ani, să spunem? Sau reindustrializarea nu ar fi un subiect de actualitate?
Mai avem agricultură? Că potențial ar exista, dar productivitate avem? În anii '90, ponderea agriculturii în PIB-ul României era de aproape 23%. Azi abia ajunge la 5%. Mâncăm ceva din producție proprie sau doar îi îmbogățim pe alții?
Avem suficiente spitale? Avem medicamente? Avem destui medici? Sunt buni cei pe care îi avem? Cum îi oprim pe medici să plece peste hotare? Mai construim spitale regionale sau doar vorbim despre ele în campaniile electorale? Avem 27.384 biserici în România, din care 16.403 lăcașuri de cult ortodoxe, și doar 367 spitale publice. E bine așa? E normal? E drept?
Cum stăm cu școlile, au tot ce le trebuie? Au apă, au toalete, au dotări, au profesori? Elevi mai sunt? Au ei manuale bune? Fac ei sport? Îi încurajează cineva să facă sport, să alerge, să joace fotbal, handbal, orice? Au terenuri și săli de sport? Au bazine de înot? Au microbuze, au cu ce ajunge la școală? Au părinții bani să-i trimită la școală? De aici, din școli, se ridică marii campioni. Adică, ar trebui să fie așa, dar cu o oră de sport pe săptămână (față de 3 ore în majoritatea statelor UE), fără competiții, fără pregătire, încotro o ia și sportul românesc? Mai avem performanțe, mai avem echipe, mai avem curaj?
Cu infrastructura cum stăm? Avem drumuri, avem poduri? Ce facem cu cele care se rup, cu cele care se afundă, cu cele care stau să cadă? Mai construim ceva? Autostrăzi, drumuri de centură? 2.000 de oameni morți în accidente rutiere, în ultimul an, n-ar fi un subiect mai important decât Tudorel? E un război pe șoselele din România, un război soldat cu mii de morți și mii de răniți în fiecare an. Ce ne facem? Infrastructură nu avem, reguli nu respectăm, plecăm de acasă fără să știm dacă ne mai întoarcem.
Acestea sunt problemele reale ale României, nu Tudorel. Acestea și multe altele. Lista rămâne deschisă.
Editorial
Oameni care onorează Câmpina, dar pe care administrația locală i-a uitat atunci când a împărțit cu multă dărnicie "Medalia Centenarului"
67 de personalități și persoane, 19 societăți comerciale, 56 de instituții publice locale și județene, 17 asociații, fundații și cluburi, plus 35 de elevi olimpici și profesorii lor au primit "Medalia Centenarului" din partea administrației locale câmpinene în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Naționale. Lor li s-au adăugat... reprezentanții administrației publice, mai exact conducerea Primăriei, consilierii locali și cei județeni. Deci medalii multe, la ceas de mare sărbătoare. Unii le-au meritat cu prisosință, alții deloc. Însă nu despre cei care au primit "Medalia Centenarului" vreau să vorbesc aici, ci despre cei care nu au primit-o, deși chiar ar fi meritat. Pentru că sunt oameni extraordinari, care fac cinste Câmpinei. Din păcate, la ei nu s-a gândit nimeni.
Cum ne îmbulzim să cumpăram iluzii de la supermarket...
În mod cert, mulți dintre dvs. ați mers în străinătate și ați văzut, în cartierele orașelor mai mici sau mai mari, băcănii, brutării, patiserii, măcelării, aprozare etc. Magazine mici, cu produse tradiționale, produse sănătoase și, poate cel mai important, produse autohtone. Mezeluri, brânzeturi, pâine, vinuri, carne, fructe și legume, toate produse acolo, la ei, în țara lor. Și se vând bine, bine de tot. Poate ați văzut piețele de week-end, unde producători din zona respectivă vin să-și vândă produsele. Producători adevărați, cu marfă de calitate. Iar francezul, sau italianul, sau spaniolul, sau portughezul aici își lasă banii, în magazinele cu produse tradiționale, în piețele cu produse sănătoase, nu în supermarketuri, ca la noi. Cu alte cuvinte, își lasă banii în economia națională. Pe când noi ce facem? Îi îmbogățim pe alții. Ne bucurăm că vine Kaufland, că vine Lidl, că vine Profi sau altul asemeni lor, credem că e bine, că se creează locuri de muncă noi, că e minunat să ne plimbăm cu căruțul prin marele magazin și să îl umplem cu tot felul de produse alimentare de calitate îndoielnică și la prețuri care ni se par rezonabile. În realitate, lucrurile stau diferit și le vedem doar dacă vrem să le vedem.
Alte stiri recente
Apa potabilă va fi sistată marți, 11 decembrie, la Poiana Câmpina, din cauza unei avarii
HidroPrahova anunță sistarea furnizării apei potabile în comuna Poiana Câmpina, marți, 11 decembrie 2018, între orele 7.00-13.00. Se ia această măsură pentru remedierea unei avarii produse la conducta principală de alimentare cu apă.
Haideți să punem mână de la mână și să reconstruim casa unei familii greu încercate, din Câmpina!
Pe 23 noiembrie 2018, în Câmpina, pe Strada Granicului, izbucnea un incendiu care distrugea aproape în totalitate o casă. A fost un dezastru. Și este un dezastru pentru familia aceea simplă, extrem de modestă, care locuia aici, la Granicului nr.4: străbunica, bunica, două fete și copiii lor (un băiețel și două fetițe). Un necaz pe care nu-l dorim nimănui, dar iată că se abate uneori asupra unor oameni. În prag de iarnă, patru femei și trei copiii au rămas fără casă.
Comentarii