CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

S-a întâmplat în Câmpina, de-a lungul timpului, la data de 15 iunie

- Social -

S-a întâmplat în Câmpina, de-a lungul timpului, la data de 15 iunie

Pentru anul 2020, CâmpinaTV.ro v-a pregătit un nou serial - o prezentare a evenimentelor care au avut loc în Câmpina de-a lungul timpului, în fiecare zi a anului. O altfel de prezentare a istoriei localității. Nu avem pretenția că vom reuși să "prindem" toate evenimentele în acest demers strict jurnalistic, este imposibil acest lucru, totuși vom încerca să vă aducem în atenție informații interesante despre oameni și fapte din Câmpina noastră dragă.

15 iunie...
1870 – Pictorul Nicolae Grigorescu expunea primul său tablou cu un car cu boi, în cadrul unei expoziții la București. Nu era celebra pictură "Car cu boi" pe care o știm cu toții, realizată de maestru în 1890, în atelierul de la Câmpina, lucrare care, după 120 de ani, în anul 2010, avea să fie vândută la licitație cu o sumă record - 155.000 euro.
1886 – Pentru prima dată Câmpina era inclusă pe traseul unui concurs de ciclism organizat de pasionații acestui sport din Brașov. Traseul complet a fost atunci: Brașov – Sinaia – Câmpina – Ploiești – București și retur. (foto cu caracter ilustrativ - un concurs de ciclism la Câmpina, în perioada interbelică)
1994 – Școala de Poliție Câmpina primea vizita unei delegații franceze a Serviciului cooperării tehnice internaționale de poliție.
1999 – Finala fazei județene a Cupei României la fotbal, la Filipeștii de Pădure, EdilConst Jandarmii Câmpina – Chimistul Valea Călugărească 0-5, formația câmpineană fiind antrenată de Nicolae Geangoș și Vasile Horjan.
2002 – Începea la Schwarzenburg, în Elveția, un curs privind conținutul și modalitatea de introducere și procesul de învățământ pentru unitățile MAI a metodei ”Analiza tranzacțională”, la care participau din partea Școlii de Poliție Câmpina chestorul Constantin Cândea, comisarul șef Stan Florea, comisarul șef Alexandru Cristea și comisarul șef Gheorghe Enescu.
2004 – Doamna Ester Hay conducea delegația Consiliului Britanic de la București care vizita Școala de Poliție Câmpina.
2008 – În al doilea tur al alegerilor locale, la Câmpina, Horia Tiseanu câștiga un nou mandat de primar (69,17%), învingându-l pe Alin Moldoveanu (29,95%).
2019 – Andreea Lungu (CSS ”Constantin Istrati”, antrenor Mihaela Marin) devenea campioană națională la tineret în proba de aruncarea discului, iar Ioana Plăvan (antrenor Nicolae Pavel), campioană națională de tineret la aruncarea suliței.

(Pentru documentarea acestui serial cu date din istoria Câmpinei am folosit mai multe surse - de la monografiile lui Stoica Teodorescu și Silviu Dan Cratochvil, la alte volume despre istoria Câmpinei ale unor autori precum Alin Ciupală, Șerban Băleanu, Eduard Iosifescu, Ion Șovăială, Simona Luncașu, Marian Dulă și până la diverse articole de presă.)


15 Jun 2020 09:33 4059 vizualizari


Comentarii






Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
Ultimele comentarii
1848 vizualizari 03 Nov 2026 13:15 Câmpinenii sunt nemulțumiți de cutiile de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele

Câmpinenii sunt nemulțumiți de cutiile de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele

Am scris luni despre cutiile de plastic de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele câmpinenilor.

citeste mai mult
1659 vizualizari 02 Nov 2026 09:47 Explozie la centrala termică a Școlii Gimnaziale nr. 2 Telega. Toți copiii au fost evacuați

Explozie la centrala termică a Școlii Gimnaziale nr. 2 Telega. Toți copiii au fost evacuați

Luni dimineață, în jurul orei 9.15, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat faptul că s-a produs o explozie în camera centralei termice a Școlii Gimnaziale nr. 2 din comuna Telega. Explozia nu a fost urmată de incendiu.

citeste mai mult
640 vizualizari 01 Nov 2026 12:00 Șase premii pentru copiii de la WIKI Club Breaza la un campionat internațional în Olanda

Șase premii pentru copiii de la WIKI Club Breaza la un campionat internațional în Olanda

Șase copii de la WIKI Club Breaza s-au numărat printre reprezentanții României la Campionatul Internațional 2026, Abacus și Aritmetică Mentală (International Championship 2026 - Abacus and Mind Math), desfășurat la Hoofddorp, lângă Amsterdam, pe 31 octombrie 2026.

citeste mai mult
1371 vizualizari 01 Nov 2026 09:58 Accident grav pe DN1, la Posada. Traficul este complet blocat

Accident grav pe DN1, la Posada. Traficul este complet blocat

Un grav accident rutier s-a produs, duminică dimineața, pe DN1 în zona Posada, la scurt timp după accidentul de pe drumul național, de pe raza orașului Băicoi.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV