Pe toată perioada lunii octombrie, Magazinul Gizell din municipiul Câmpina oferă un discount de 20% la orice produs achiziționat de aici. Aceasta este modalitatea prin care conducerea firmei care administrează acest magazin dorește să vină în sprijinul comunității câmpinene într-o perioadă dificilă pentru noi toți.
Iată comunicatul transmis de conducerea societății care administrează Magazinul Gizell:
”Suntem mai mult decât bucuroși să vedem inițiativele pe care acționarul majoritar al grupului de firme Neptun, Forja Neptun, Soceram și Medimfarm le-a adoptat și considerăm că inițiativa acestuia este un model de urmat. Magazinul GIZELL, reprezentat prin Georgiana Mincu, în calitate de administrator al SC Gallizia Fashion SRL, vine și el în ajutorul cetățenilor cu un discount de 20% oferit pe toată perioada lunii octombrie, la orice produs achiziționat din Magazinul GIZELL Câmpina. Am decis să ne alăturăm acestui demers și suntem siguri că va fi de bun augur pentru comunitatea locală pe care o sprijinim.
Cu mult drag și respect pentru cetățenii municipiului Câmpina, Georgiana Mincu”.

Am scris luni despre cutiile de plastic de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele câmpinenilor.

Luni dimineață, în jurul orei 9.15, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat faptul că s-a produs o explozie în camera centralei termice a Școlii Gimnaziale nr. 2 din comuna Telega. Explozia nu a fost urmată de incendiu.

Șase copii de la WIKI Club Breaza s-au numărat printre reprezentanții României la Campionatul Internațional 2026, Abacus și Aritmetică Mentală (International Championship 2026 - Abacus and Mind Math), desfășurat la Hoofddorp, lângă Amsterdam, pe 31 octombrie 2026.

Un grav accident rutier s-a produs, duminică dimineața, pe DN1 în zona Posada, la scurt timp după accidentul de pe drumul național, de pe raza orașului Băicoi.