CONTACT
https://miras.ro/
https://www.matosimobiliare.ro/
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://www.soceram.ro/

Manifestări emoționante la impunătorul Monument al Eroilor din comuna Cornu

- Eveniment -

Manifestări emoționante la impunătorul Monument al Eroilor din comuna Cornu

Manifestările dedicate Zilei Eroilor s-au desfășurat la Cornu, ca în fiecare an, în superbul parc din centrul comunei, acolo unde se află impunătorul Monument al Eroilor, opera în granit și bronz a sculptorului Nicolae Otto Kruch, realizat în 1986 și restaurat în 2018.

Garda de Onoare a fost formată din elevi de la Colegiul Național Militar ”Dimitrie Cantemir” din Breaza și Școala de Agenți de Poliție “Vasile Lascăr” din Câmpina. Alături de primarul comunei Cornu, Cornel Nanu, de alți reprezentanți ai Primăriei și de consilierii locali din comună, s-au aflat vicepreședintele Consiliului Județean Prahova - Mario Daniel Soare și chestorul de poliție Constantin Cândea.
După trecerea în revistă a Gărzii de Onoare și intonarea Imnului Național, a fost oficiată o slujbă religioasă de pomenire a eroilor, apoi au urmat câteva momente artistice deosebite susținute de copii din localitate, de la Școala Gimnazială “Profesor Cristea Stănescu”. Au recitat și au cântat Cezar Mihălțeanu, Elisabeta Miroiu, Carina Burloiu, Irina Cozma, Alessia Gratie și Maria Tudose, sub coordonarea cadrelor didactice Amalia Avram, Elena Târboacă și Constantin Cîrciu. De asemenea, au cântat superb și i-au impresionat pe cei prezenți cu vocile lor extraordinare trei foste eleve ale școlii, acum liceene, Ștefania Neagu, Maya Burloiu și Teodora Drăgan. Apoi, primarul comunei, Cornel Nanu, a avut un emoționant discurs despre eroii din comună, care și-au dat viața pentru țară, dar s-a adresat și tinerelor generații. (video)
Au fost depuse apoi coroane de flori la Monumentul Eroilor Neamului, cel pe care sunt scrise numele eroilor din Cornu, care au pierit în cele două războaie mondiale. Manifestarea s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare și un scurt moment artistic oferit de Fanfara Centrului Cultural Județean Prahova.
Înălțarea Domnului, sărbătorită la patruzeci de zile după Înviere, este ziua de pomenire a tuturor Eroilor neamului românesc. În cele două războaie mondiale de la începutul secolului trecut, România a pierdut aproape un milion de soldați și oameni de rând. În comuna Cornu, Ziua Eroilor este marcată în fiecare an cu respect și emoție. Nu sunt simple vorbe, este o stare de fapt. Pomenirea din generație în generație a celor care și-au jertfit viața pentru apărarea patriei, credinței și neamului este o adevarată cultură a comunității din Cornu.
Tot astăzi, autoritățile locale din Cornu au depus o coroană de flori și la Monumentului Eroilor corneni căzuți în primul război mondial, situat în punctul Straștie. Monumentul a fost ridicat în 1931, la inițiativa generalului prahovean Ion Manolescu, și a fost gândit ca loc de reculegere, dar și ca reper moral pentru generațiile viitoare. Distrus în perioada comunistă, acesta a fost parțial recuperat în 2019, când partea superioară a structurii a fost găsită într-o râpă din apropiere. Monumentul a fost restaurat anul trecut.

Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!


21 May 2026 21:48 85 vizualizari


Comentarii






Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
Ultimele comentarii
150 vizualizari 21 May 2026 20:58 Momente emoționante la Breaza, la ceremonialul de Ziua Eroilor

Momente emoționante la Breaza, la ceremonialul de Ziua Eroilor

În cursul dimineții de joi, 21 mai, la Monumentul Eroilor din Breaza a avut loc un ceremonial militar și religios dedicat Zilei Eroilor, eveniment la care au participat primarul Bogdan Novac, alte oficialități locale civile și militare, dar și numeroși localnici, în ciuda vremii neprietenoase.

citeste mai mult
239 vizualizari 21 May 2026 20:42 De Ziua Eroilor, la Provița de Sus a fost binecuvântată o nouă troiță

De Ziua Eroilor, la Provița de Sus a fost binecuvântată o nouă troiță

Joi, 21 mai 2026, cu prilejul Praznicului Înălțării Domnului și al sărbătorii Sfinților Împărați Constantin și Elena, în Parohia Provița de Sus au avut loc manifestări religioase și comemorative dedicate eroilor neamului românesc.

citeste mai mult
606 vizualizari 21 May 2026 15:35 În ploaie, Ziua Eroilor a fost marcată și la Câmpina

În ploaie, Ziua Eroilor a fost marcată și la Câmpina

Ziua Eroilor a fost marcată la Câmpina în Cimitirul Eroilor sub o ploaie mocănească.

citeste mai mult
167 vizualizari 12 May 2026 09:04 Seratele Culturale Elstar ajung la... grădiniță

Seratele Culturale Elstar ajung la... grădiniță

Următoarea ediție a Seratelor Culturale Elstar marchează o premieră, prin locul inedit în care au loc - sala de festivități de la Grădinița nr. 2 din Filipeștii de Pădure. Evenimentul va avea loc joi, 14 mai, de la ora 17.00.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV