Marți, 4 octombrie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au organizat o activitate cu prilejul Zilei Mondiale a Animalelor în interiorul Administrației Parcului Memorial ”Constantin Stere”.
Ziua Mondială a Animalelor este o zi specială dedicată vieții animalelor și legăturii nostre cu ele - se arată într-un comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova. Această sărbătoare recunoaște locul pe care animalele le au în viața noastră, atât cele de companie, care ne sunt alături și ne aduc bucurie în fiecare zi, cât și celelalte animale care ne sunt în preajma noastră, dar au nevoie de noi.
Astfel, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au fost alături de 100 de copii din Municipiului Ploiești, dar și din comuna Telega, care, împreună cu un biolog au vizitat Grădina Zoologică Bucov, aflând curiozități despre viața animalelor și cum să le protejeze. Bineînțeles că nu am uitat de Ada și Maxx, colegii noștri patuprezi, care au încântat publicul numeros.
De asemenea, autospeciala din dotarea Biroului pentru Protecția Animalelor i-a impresionat pe copii prin dotările speciale pentru transportul animalelor rănite, iar polițiștii le-au explicat copiilor cum se realizează microciparea și controlul microcipurilor, cu un aparat special.
Copiii s-au bucurat de animăluțele de la grădina zoologică, de câinii polițiști, de autospecialele de poliție, iar la final au fost răsplătiți cu fructe proaspăt culese din grădinile localnicilor din județul nostru, mai arată sursa citată.
(Foto și video - IJP Prahova)

Un cititor CâmpinaTV.ro, care trece frecvent pe centura Comarnic, nou inaugurată, ne-a semnalat o problemă care nu face cinste celor care opresc în zonă, dar nici administratorilor acestui drum și celor care au investit milioane de euro pentru această centură.

În cadrul proiectului cu fonduri europene CL 1 - Execuție rețele de apă și canalizare, derulat prin compania Hidro Prahova, la Câmpina vor fi schimbate contoarele de apă (apometrele). Și nu doar că vor fi schimbate, ci vor fi montate în exterior, pe trotuar, la limita proprietății, într-o cutie din plastic dur.

În cadrul operațiunii „JUPITER”, desfășurată la nivel național sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 2 noiembrie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, au pus în executare 21 mandate de percheziție domiciliară, în județele Prahova, Vrancea, Dâmbovița și Călărași.

În multe dintre statele foste comuniste din Europa de Est, 2026 reprezintă anul unor mișcări seismice importante pe scena politică.