În criza apei care a afectat mai multe localități din Prahova, inclusiv municipiul Câmpina, în noiembrie-decembrie anul trecut, se identificase ca principal vinovat ESZ Prahova, societate la care unic acționar este Administrația Națională "Apele Române"
ESZ, adică Exploatare Sistem Zonal, este intermediarul (o căpușă, cum s-ar zice) între sursa de apă de la Paltinu și operatorul regional de distribuție HidroPrahova. Este o situație unică în țară. ESZ produce și tratează apa pe care operatorul o distribuie către consumatori.
Atunci, la finalul lui 2025, ESZ a luat decizia efectuării lucrărilor de reparații la baraj fără să comunice instituțiilor publice județene (Prefectură, Consiliul Județean) și primăriilor exact ce presupune acest lucru, cât durează și care sunt riscurile. La ce s-a ajuns atunci, am trăit-o cu toții pe pielea noastră. Dar tot atunci, de la premier și Ministerul Mediului în jos, a apărut întrebarea "care este rostul ESZ, de ce trebuie să existe acest intermediar, o căpușă, până la urmă?" și părea iminentă desființarea acestei societăți, lucru chiar cerut de ministrul Mediului.
Au trecut sărbătorile și am ajuns la finalul lunii martie 2026, când aceeași societate ESZ anunță oprirea apei pentru minimum 48 de ore în mai multe localități, inclusiv Câmpina, pentru înlocuirea unor vane la Stația de Tratare Voila. Și, din nou, scandal! Pentru că scenariul s-a repetat, Prefectura și Consiliul Județean nu au fost anunțate, primăriile nu au știut nimic, oamenii au intrat în panică având în vedere experiența neplăcută de anul trecut. Numai că, de această dată, instituțiile publice județene s-au mișcat repede, ba chiar părea o competiție între Prefectură și CJ, care reacționează mai repede și mai bine. Până la urmă, ESZ a amânat lucrările după Paște, mai ales că întreruperea furnizării apei ar fi putut dura șase zile și nu două cum s-a anunțat inițial. Și mai trebuie spus ceva aici - la ședința de urgență convocată de prefect (reprezentantul Guvernului în teritoriu), conducerea ESZ nici măcar nu a participat.
Având în vedere trista experiență de anul trecut și posibilșa repetare a scenariului anul acesta, având în vedere faptul că unii nu au învățat nimic din lecția trecută, ba mai mult, au aceleași poziții și același tupeu, întrebăm din nou: și totuși, ce mai caută ESZ în viața noastră?! Bine, în afara faptului că unii „băieți deștepți”, bine proptiți politic, par să nu fie deranjați de nicio rafală de nemulțumire din partea populației, nici măcar din partea altor instituții publice.
Lecția ar trebui să fie pentru noi toți ca în astfel de situații să mergem până la capăt și să cerem tuturor tragerea la răspundere a vinovaților atunci, la momentul producerii faptei! Dacă ESZ era desființată în decembrie 2025, probabil că altfel ar fi stat acum lucrurile, fie măcar din punct de vedere al comunicării și bunului simț.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe Câmpinatv.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - Câmpinatv și grupului de Whatsapp (0733.388.425).
Fii parte a comunității Câmpinatv.ro!

Cu numele, da, știm, mai există. Dar cu activitatea? Cu implicare reală în viața comunității, cu proiecte, cu întâlniri, cu conferințe de presă... Partidele cu reprezentare la nivel național, dar și în Consiliul Local - PSD, PNL, USR, AUR - mai știți ceva de ele?

Câtă vreme viața noastră este legată de Câmpina, 8 ianuarie reprezintă o dată pe care noi toți trebuie să o ținem minte. Este Ziua Câmpinei, iar astăzi, 8 ianuarie 2026, se împlinesc 523 de ani de atestare documentară a localității.

Recorder.ro a postat marți seară un documentar devastator despre Justiția din România. Joi, la ora la care scriu aceste rânduri, documentarul "Justiție capturată" trecuse de două milioane de vizualizări pe Youtube.

Marii bărbați politici din Câmpina s-au dat la o parte. Nu-i vezi, nu-i auzi. Lideri de partid, consilieri locali, potențiali consilieri, băgători de seamă și pupători de mâini.