CONTACT
https://www.matosimobiliare.ro/
https://www.soceram.ro/

A doua întâlnire pe tema proiectului privind modernizarea transportului public din Câmpina a adus multe întrebări și destul de puține clarificări

- Actualitate -

La Primăria Câmpina a avut loc, miercuri după-amiază, o nouă rundă de discuții pe tema accesării unor fonduri europene pentru modernizarea transportului public, mai exact pentru achiziționarea de autobuze ecologice, refacerea carosabilului și a trotuarelor de pe traseele locale de transport public, amenajarea stațiilor, realizarea de piste de biciclete și plantarea unor perdele de copaci.

Este a două întâlnire a reprezentanților administrației locale pentru a discuta despre acest subiect și, vă reamintim, inițiatorii dezbaterilor sunt consilierii locali Monica Clinciu (preşedintele Comisiei de Urbanism) şi Florin Frăţilă (preşedintele Comisiei Cultură, Sănătate și Sport). 
În ciuda ideii generoase, pe care am prezentat-o şi noi pe larg, la a doua întâlnire au fost prezenţi mai puţini consilieri locali decât săptămâna trecută (Monica Clinciu, Florin Frăţilă, Andrei Duran, Adrian Dochia, Lucian Cercel, Daniel Ioniţă). În schimb, au fost mai bine reprezentate compartimentele din Primărie – Eliza Oprescu (directorul Direcţiei de Investiţii), Didona Căliman (şeful Serviciului Urbanism), Bianca Baltac (şeful Serviciului de Achiziţii Publice şi Programe de Finanţare), Dana Hoitan şi Ana Boldojar (Compartimentul Programe de Finanţare şi Relaţii Internaţionale), Mihaela Dănescu (Oficiul Transport Avize), Monica Voicu (Direcţia Juridică), Nicoleta Hodoboc (Serviciul de Urbanism), Loredana Rugină (şef Serviciu Contabilitate). De asemenea, au fost prezenţi primarul Horia Tiseanu, viceprimarul Adrian Piţigoi, consilierul personal al primarului - Ioana Bumbăcea şi consilierul juridic al Consiliului Local - Laurenţiu Olăraşu.

După prima întâlnire, din urmă cu o săptămână, se stabilise ca reprezentanţii Primăriei să vină cu o serie de precizări, în special de natură tehnică. S-a discutat cu un consultant în legătură cu proiectul menționat, dar în loc să avem parte de mai multe clarificări, au apărut și mai multe semne de întrebare. Asta și din cauza faptului că legislaţia în vigoare este destul de stufoasă, iar birocraţia depăşeşte de multe ori orice limite, dar poate și din cauza faptului că ar fi foarte mult de muncă la un astfel de proiect și... nu prea are cine.
Concret, s-au avut în vedere trei direcţii principale de discuţie: soluţia privind viitorul transportului public local (fie continuarea contractului cu Eliro, fie încetarea lui unilaterală și înfiinţarea unui serviciu public sau chiar a unei societăţi comerciale a Consiliului Local), situaţia drumurilor care sunt deja implicate în alte proiecte cu finanţare europeană şi soluţia pentru acoperirea cu personal a compartimentului care ar lucra efectiv la realizarea unui asemenea proiect. 
Nu vom detalia fiecare aspect în parte, puteți urmări imaginile video și veți înțelege din discuții care sunt punctele nevralgice. Dar nişte consideraţii desprinse din discuţii trebuie aduse la cunoştinţa publicului larg. Am constatat că reprezentanţii Primăriei tind spre continuarea contractului cu Eliro, în vreme ce consilierii locali ar prefera înfiinţarea unui serviciu propriu sau chiar a unei societăţi comerciale în subordinea administrației publice. În privinţa drumurilor care sunt deja incluse în alte proiecte cu fonduri europene, aici fiind vorba de Calea Doftanei şi Voila, pe care ar urma să se realizeze celebra lucrare de canalizare prin HidroPrahova, toată lumea a fost de acord că pot fi introduse alte străzi din Câmpina în proiect. Şi a apărut chiar şi varianta, foarte interesantă, de a se realiza un astfel de proiect inclusiv într-un parteneriat cu Primăria Poiana Câmpina pentru un traseu nou, din municipiu (de la Pram) până la Gara Câmpina (situată pe teritoriul administrativ al comunei Poiana Câmpina).

În fine, despre problema personalului care să se ocupe de acest proiect complex, dar benefic Câmpinei, s-a discutat  intens. Sunt multe detalii tehnice, dar dacă se doreşte, suntem convinși că se găsesc și soluții. Acum, reprezentanții Primăriei Câmpina trebuie să trimită scrisori mai multor instituții (Ministerul Dezvoltării, Agenţia de Dezvoltare Regională, Consiliul Judeţean) pentru clarificarea ultimelor aspecte înaintea luării unei decizii cu privire la proiectul în cauză. În paralel, la proxima şedinţă a Consiliului Local, primarul Horia Tiseanu va veni cu un proiect de modificare a organigramei, pentru a permite angajarea de personal care să lucreze la realizarea proiectului privind transportul public. Aceștia ar fi următorii pași. Apoi, vom mai vedea. 
Oricum, noi apreciem transparenţa demersului celor două comisii ale Consiliului Local. Am participat la primele două întâlniri și o vom face în continuare cu speranța că, până la urmă, se va lua o decizie clară, se vor face pași importanți, iar Câmpina nu va rata această oportunitate de 10 milioane euro fonduri europene.

Citiți și Super oportunitate care nu trebuie ratată! Câmpina poate accesa fonduri europene pentru autobuze ecologice, piste de biciclete și reabilitarea carosabilului

Discuții la nivelul administrației câmpinene pe tema accesării de fonduri europene pentru autobuze ecologice, piste de biciclete și reabilitarea carosabilului


19 Oct 2017 12:33 6867 vizualizari


Comentarii






  • 27.10.2017 15:37 Cristina Beja Am urmarit cu mare interes discutiile care au avut loc pe tema achizitionarii de autobuze pentru transportul local.Pot sa va spun ca am fost interesata sa licitez traseele locale in 2015.Aveam disponibile 5 autobuze marca Isuzu noi-noute,dar dupa o analiza temeinica pe care am facut-o(am mers cu masina mea pe trasee,am stat de vorba cu soferii de la firma care efectua traseul atunci despre problemele traseului,incasari si altele,am vorbit cu calatorii din statii)am realizat,ca din cauza strazilor sub orice critica o sa-mi bat joc de masinile mele si n-o sa obtin profit,din contra s-ar putea sa mai aduc si bani de acasa.Asa ca am renuntat Nu stiu cum se descurca firma care are acum traseele,dar va spun ca eu as fi dat de mult primaria in judecata ca sa-mi plateasca despagubiri pentru daunele produse la masini,mai ales ca dupa calculele mele facute atunci,am constatat ca fiecare masina parcurgea aproximativ 200 de km zilnic pe aceste "strazi"!Oare cu autobuzele noi vor circula tot pe aceste santuri,denivelari,gropi,etc??? In ceea ce priveste infiintarea unui traseu nou:Pram-Gara sansele sunt foarte mici intrucat este un traseu judetean.Deoarece exista deja un traseu care parcurge aceeasi ruta si s-ar suprapune 100%, nu se poate aproba infiintarea,fiind ilegala.Exista un precedent.Acum cativa ani s-a incercat asa ceva si a fost scandal mare.Nu cred ca si-ar asuma nimeni asa ceva. As fi si eu interesata de administrarea traseelor dupa achizitionarea autobuzelor de la UE(dar numai daca repara strazile),pentru ca am o experienta de 20 de ani in transportul de persoane,dar nu cred ca as avea sanse.Umbla vorba prin targ ca este deja data administrarea unei firme din Campina,care are multe autobuze.
  • 23.10.2017 16:50 Apostol I.-profesor Am urmarit filmarea dvs.Ha!Ha!Ha! Ce gluma buna! E de notorietate faptul ca le-a trebuit un an de zile sa obtina toate formele pentru a putea folosi microbuzul pe care l-au primit de la minister(mai avea un pic si ruginea in curtea primariei),acum vad ca vor sa cumpere autobuze!Pun pariu ca nu vor face nimic!
Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
Ultimele comentarii
1396 vizualizari 08 Jan 2026 18:09 Accident la intrarea în Câmpina dinspre Cornu

Accident la intrarea în Câmpina dinspre Cornu

În după-amiaza zilei de joi, 8 ianuarie 2026, la intrarea în Câmpina dinspre comuna Cornu s-a produs un accident rutier soldat, din fericire, fără victime.

citeste mai mult
608 vizualizari 08 Jan 2026 17:36 Accident pe DN1, la Comarnic

Accident pe DN1, la Comarnic

Pe DN1, la km 111, la Comarnic, a avut loc în cursul zilei de joi un accident rutier soldat cu pagube materiale, în care a fost implicat un ansamblu de vehicule.

citeste mai mult
881 vizualizari 08 Jan 2026 10:40 O femeie de 93 ani și-a găsit sfârșitul într-un incendiu produs la o locuință din Prahova

O femeie de 93 ani și-a găsit sfârșitul într-un incendiu produs la o locuință din Prahova

Pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Balta Doamnei, alături de echipaje de la Detașamentul 2 Ploiești și SVSU Drăgănești, acționează, în aceste momente, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o gospodărie din comuna Drăgănești, satul Hătcărău.

citeste mai mult
304 vizualizari 07 Jan 2026 08:50 Salvamont Sinaia, zece intervenții în ultimele 24 ore

Salvamont Sinaia, zece intervenții în ultimele 24 ore

Zilele libere și apariția zăpezii i-au determinat pe mulți să ia calea muntelui. Unii dintre ei au avut nevoie, însă, de servciile salvatorilor montani. 

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV