Vineri, 7 noiembrie, de la ora 17.30, va avea loc o nouă ediție a Seratelor Culturale Elstar de la Câmpina, invitată fiind scriitoarea Cristina Struțeanu, care își va lansa volumul ”Mai departe... Mai aproape... Fetele pădurii”.
Pentru prima dată la Seratele Culturale Elstar, scriitoarea Cristina Struțeanu ne invită într-o lume în care pădurile își spun povestea, iar misterul se împletește cu sensibilitatea și poezia trăirii. O continuare firească a romanului ”Fetele pădurii”, mai aproape de inimă și mai departe în imaginație.
În dialog cu autoarea vor fi editorul Valentin Ajder și scriitorul Christian Crăciun.
Cristina Struțeanu a debutat literar la 72 de ani, cu volumul ”Cai verzi” (Editura Adenium). Au urmat: ”Clepsidră”, ”Ananda Veranda”, ”Chiotitul”, ”Ultimele cartoline”, ”Fetele pădurii”, ”Sertare cu tăceri”, iar acum — ”Mai aproape… Mai departe… Fetele pădurii” (Editura Eikon).
A fost profesor, jurnalist, secretar literar la Teatrul ”Țăndărică”, bibliotecar la Bibilioteca Municipală București și realizator la TVR Cultural.
CâmpinaTV.ro este partener media al Seratelor Culturale Elstar.
Citește cele mai noi știri locale publicate pe Câmpinatv.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - Câmpinatv și grupului de Whatsapp (0733.388.425).
Fii parte a comunității Câmpinatv.ro!

La Biserica "Sf. Mare Mucenic Dimitrie", care are și hramul "Sf. Parascheva", a avut loc, luni dimineață, un eveniment încărcat de spiritualitate - sfințirea așezământului de pe lângă acest lăcaș de cult.

Universul literar al marelui scriitor albanez Ismail Kadare a fost în centrul ediției de vineri a Seratelor Culturale Elstar de la Câmpina.

Consiliul Județean Prahova organizează, în perioada 1–8 decembrie 2026, prima ediție a expoziției „Comorile Prahovei”, în Sala Coloanelor a Palatului Culturii din Ploiești. Vernisajul va avea loc pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, începând cu ora 12.00.

Eleva Adela Roman de la Liceul Tehnologic "Constantin Istrati" Câmpina este nominalizată la premiul „Meseriașul Publicului”, în cadrul Galei Inovației și Performanței în Învățământul Dual, organizată de Asociația Hands Across România, la Palatul Cotroceni.