La data de 21 septembrie 2025, Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a fost sesizat cu privire la faptul că două unități medicale au primit, pe adresele oficiale de e-mail, un mesaj cu caracter de amenințare.
După sesizare, structurile competente au desfășurat verificări specifice, pentru stabilirea exactă a situației.
Din primele date rezultate din verificarile preliminare efectuate de Poliție, în coordonare cu Serviciul Român de Informații, nu există indicii care să confirme că amenințarea ar fi una reală.
Menționăm că Inspectoratul Județean de Poliție Prahova acționează în mod constant pentru asigurarea unui climat de siguranță, în special în zona instituțiilor de învățământ și unităților medicale.
Siguranța tuturor reprezintă o prioritate, iar autoritățile tratează cu seriozitate orice sesizare de acest tip, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean Prahova.
Una dintre instituțiile medicale vizate este din Câmpina, fiind vorba de Spitalul de Psihiatrie Voila, iar cea de-a doua - Spitalul CFR Ploiești. Precizăm că mesaje de amenințare au fost transmise și altor spitale din țară.
(Foto cu caracter ilustrativ)
Citește cele mai noi știri locale publicate pe CâmpinaTV.ro! Te invităm să devii membru al grupului nostru de Facebook - CâmpinaTV și grupului de Whatsapp (mesaj la 0733.388.425).
Fii parte a comunității CâmpinaTV.ro!

În cadrul operațiunii „JUPITER”, desfășurată la nivel național sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 2 noiembrie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, au pus în executare 21 mandate de percheziție domiciliară, în județele Prahova, Vrancea, Dâmbovița și Călărași.

În multe dintre statele foste comuniste din Europa de Est, 2026 reprezintă anul unor mișcări seismice importante pe scena politică.

Traficul rutier de pe Calea Doftanei din Câmpina a început să devină o problemă tot mai stringentă, iar producerea unui accident rutier cu consecințe grave pare a fi iminentă.

O solicitare semnată de Alfred Dumitriu a ajuns la consilierii locali. Sculptorul câmpinean oferă una dintre operele sale cele mai recente administrației locale pentru suma de 137.900 lei, adică aproape 27.000 euro.