Părinții sau tutorii preșcolarilor și elevilor care provin din familii defavorizate pot depune cereri, până la data de 18 septembrie 2020, la Direcția de Asistență Socială a Primăriei Câmpina, în vederea obținerii tichetului social pentru sprijin educațional. Este vorba despre acel tichet în valoare de 500 lei/an școlar, acordat din fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, în baza Ordonanței Guvernamentale 133/2020. Tichetul social va fi emis pe suport electronic și va putea fi utilizat doar pentru achiziționarea de uniforme, ghiozdane și rechizite școlare.
Iată condițiile de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească solicitanții:
- să aibă domiciliul/reședința pe raza municipiului Câmpina;
- venitul mediu lunar net pe membru de familie realizat în luna IULIE a acestui an sa fie de maxim 1.115 lei (în cazul familiilor cu elevii în ciclul primar și ciclul gimnazial), respectiv 284 lei (pentru preșcolari);
- să facă dovada înscrierii copilului la grădiniţă sau școală în anul școlar 2020-2021.
Cererile se depun de către reprezentantul familiei sau de către reprezentantul legal al copilului, până la data de 18.09.2020, în intervalul orar 8.30-16.00 (vinerea între orele 8.30-13.00) la Serviciul de Asistență Socială și Autoritate Tutelară din cadrul Direcției de Asistență Socială Câmpina (Bulevardul Culturii nr.27) și vor fi însoţite de următoarele acte doveditoare:
- actele de identitate ale părinților /repezentantului legal (în original și copie);
- certificatele de naștere ale copiilor (original și copie);
- dovada înscrierii la grădiniță/școală;
- certificatul de căsătorie al părinților, în original și copie (după caz);
- acte doveditoare privind veniturile realizate de membrii familiei, eliberate de angajator, mandate poștale de plată, extrase de cont, decizii ori dispoziții de stabilire a drepturilor (după caz);
- cerere tip.
Potrivit unui comunicat de presă remis de Primăria Câmpina, "pentru beneficiarii de venit minim garantat conform Legii nr. 416/2001 cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru beneficiarii prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ce se regăsesc în evidențele Serviciului Asistență Socială și Autoritate Tutelară, tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional se acordă pe baza listelor întocmite de Direcția de Asistență Socială, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (5) O.U.G. nr. 133/2020. Lista destinatarilor finali va fi actualizată lunar și, ca atare, sunt acceptate și solicitările depuse termenul de 18 septembrie, beneficiarii urmând a se regăsi pe lista din luna următoare depunerii cererii".
Informații suplimentare se pot solicita și telefonic la numerele 0344.802.241 și 0344.802.242.

Am scris luni despre cutiile de plastic de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele câmpinenilor.

Luni dimineață, în jurul orei 9.15, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat faptul că s-a produs o explozie în camera centralei termice a Școlii Gimnaziale nr. 2 din comuna Telega. Explozia nu a fost urmată de incendiu.

Șase copii de la WIKI Club Breaza s-au numărat printre reprezentanții României la Campionatul Internațional 2026, Abacus și Aritmetică Mentală (International Championship 2026 - Abacus and Mind Math), desfășurat la Hoofddorp, lângă Amsterdam, pe 31 octombrie 2026.

Un grav accident rutier s-a produs, duminică dimineața, pe DN1 în zona Posada, la scurt timp după accidentul de pe drumul național, de pe raza orașului Băicoi.