Mare sărbătoare sâmbătă, 7 mai 2022, pe stadionul din Bușteni, acolo unde copii, părinți și antrenori au sărbătorit împreună patru ani de la înființarea noului club de fotbal, ACS Caraimanul Bușteni.
Tradiția fotbalului din stațiunea de la poalele muntelui Caraiman este mult mai veche, dar după numeroase probleme, pe 11 mai 2018 se înființa ACS Caraimanul Bușteni, clubul actual, de la cărui înființare s-au sărbătorit sâmbătă patru ani. Clubul îl are ca președinte pe Lucian Moise, director coordonator Cornel Vișan, iar antrenori sunt Ciprian Geambazu - pentru grupele de copii născuți în anii 2010, 2011 și 2012, și Alexandru Zamfir - pentru grupele de copii născuți în anii 2013, 2014 și 2015.
Sărbătoarea a fost marcată printr-un meci între copii și părinți, dar ”vedeta” sărbătorii a fost tortul uriaș, cu patru etaje, inclusiv o minge de fotbal în vârf.

În cadrul proiectului cu fonduri europene CL 1 - Execuție rețele de apă și canalizare, derulat prin compania Hidro Prahova, la Câmpina vor fi schimbate contoarele de apă (apometrele). Și nu doar că vor fi schimbate, ci vor fi montate în exterior, pe trotuar, la limita proprietății, într-o cutie din plastic dur.

În cadrul operațiunii „JUPITER”, desfășurată la nivel național sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 2 noiembrie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, au pus în executare 21 mandate de percheziție domiciliară, în județele Prahova, Vrancea, Dâmbovița și Călărași.

În multe dintre statele foste comuniste din Europa de Est, 2026 reprezintă anul unor mișcări seismice importante pe scena politică.

Traficul rutier de pe Calea Doftanei din Câmpina a început să devină o problemă tot mai stringentă, iar producerea unui accident rutier cu consecințe grave pare a fi iminentă.