După ce a operat cu succes cinci ani pe meleaguri pariziene, răstimp în care a acumulat o bogată experiență în materie, un chirurg operează astăzi pe meleaguri câmpinene. Este vorba despre doctorul Emil Barbu, medic specialist chirurgie generală, care a încheiat, de curând, o colaborare cu Centrul Medical SanConfind.
Cel mai nou membru al echipei medicale SanConfind acordă consultaÈ›ii în Policlinica spitalului È™i operează de câte ori este solicitat. Pentru doctorul Emil Barbu jurământul lui Hippocrate putea să nu fie, deoarece îl avea în sânge încă de la naÈ™tere, s-a născut cu el È™i a trăit în spiritul lui până când l-a rostit odinioară, în faÈ›a profesorilor È™i a colegilor săi. Pentru doctorul pe care vi-l prezentăm astăzi, jurământul lui Hippocrate nu a fost doar un jurământ de onoare, un jurământ profesional È™i moral care i-a marcat încheierea studiilor universitare È™i absolvirea facultății de medicină, ci un crez indestructibil cu care rezonează din toată fiinÈ›a sa, un legământ prin care s-a angajat solemn È™i cu toată sinceritatea să îÈ™i consacre viaÈ›a în slujba umanității, fără ca vorbele sale să constituie o formalitate. Iar acest angajament solemn a fost atât de bine primit în sufletul său cald, a răsunat atât de convingător în forul său interior strălucind de altruism, încât la terminarea rezidenÈ›iatului, doctorul Barbu avea să dovedească tuturor că sănătatea pacienÈ›ilor este, cu adevărat, pentru el o obligaÈ›ie sacră, indiferent de starea socială a pacientului È™i de sacrificiile cerute de realizarea unui act medical în locuri periculoase È™i în condiÈ›ii improprii. Drept pentru care, în cinci concedii consecutive aferente perioadei în care a lucrat în cadrul unui mare spital situat într-un oraÈ™ din vecinătatea Parisului, un spital care deserveÈ™te un arondisment din regiunea ce înconjoară capitala FranÈ›ei, în cele cinci concedii la care mulÈ›i alÈ›i colegi ai săi nu ar fi renunÈ›at, medicul altruist a acordat servicii medicale gratuite săracilor din câteva țări africane È™i din periculoasa junglă amazoniană a Braziliei. Cei care îl cunosc bine spun că, È™i dacă nu ar fi depus jurământul lui Hippocrate, principiile ”părintelui medicinei” erau de mult săpate în cugetul È™i în simÈ›irile sale pline de empatie.
De la Cluj la Paris
Doctorul Emil Barbu este originar din Câmpulung Muscel, dar a trăit mulÈ›i ani la Cluj, unde a absolvit Facultatea de Medicină È™i de unde s-ar putea spune că a împrumutat vorba blajină a ardelenilor. S-ar putea spune, dar eu, unul, nu aÈ™ zice, pentru că pe tot parcursul întrevederii noastre, noul chirurg de la SanConfind mi-a vorbit cu o voce de catifea È™i un tempo domol, dar vorba sa blajină o simÈ›eam ca venind din adâncul sufletului său blajin, nu din anii petrecuÈ›i la Cluj. Nu prea mă înÈ™el în asemenea situaÈ›ii, fiindcă, deÈ™i sunt născut în Câmpina, am sânge de ardelean pe ambele filiaÈ›ii părinteÈ™ti, părinÈ›ii mei fiind chiar din judeÈ›ul Cluj. După ce a terminat facultatea, doctorul Emil Barbu a fost asistent universitar în primii cinci ani ai rezidenÈ›iatului. În al È™aselea È™i ultimul an de rezidenÈ›iat a plecat în FranÈ›a, unde a lucrat la un spital dintr-un oraÈ™ situat aproape de Paris, în regiunea Île-de-France (fosta Regiune Pariziană), una dintre cele 18 regiuni ale FranÈ›ei. După terminarea anilor de rezidenÈ›iat, a revenit la Cluj, unde È™i-a dat examenul de specialitate, iar apoi s-a întors în oraÈ™ul-satelit al Parisului, în care lucrase un an ca medic rezident (intern, spun francezii). S-a întors, dar de data asta, ca medic specialist, având propriii pacienÈ›i È™i propriile sale operaÈ›ii (era chirurg mâna întâi, cum se spune). Spitalul respectiv are dimensiuni considerabile, funcÈ›ionând într-o clădire cu 15 etaje dotată cu heliport.
Medicul și binefăcătorul sărmanilor
”Eu sunt membru al unei fundaÈ›ii americane de caritate, iar cu această fundaÈ›ie, în fiecare vară, o lună de zile, când este concediul meu de odihnă, mă duc È™i operez gratis în țări sărace. Fac voluntariat cu o echipă de medici americani (chirurgi, anesteziÈ™ti, infecÈ›ioniÈ™ti etc). Și în acest fel, am operat până acum în patru țări africane (Burundi, Rwanda, Kenia È™i Etiopia), plus în Brazilia, în inima junglei Amazonului. Am operat în spitale din țările amintite, dar È™i în spitale de campanie. Se È™tie că sistemele sanitare din aceste țări sunt în mare suferință. Am operat È™i salvat oameni care nu fuseseră în viaÈ›a lor la un doctor. Mă simt împlinit atunci când îngrijesc sărmani, care mă consideră binefăcătorul lor. BineînÈ›eles, ceilalÈ›i colegi ai mei de echipă, cu care operez în aceste misiuni umanitare, sunt consideraÈ›i È™i ei binefăcători, sosiÈ›i ca prin miracol ca să îi vindece pe oamenii săraci din Africa (È™i Brazilia). Feed-back-ul a fost foarte bun, întrucât È™i după câteva luni de la operaÈ›ii, sărmanii pe care i-am operat în țări africane È™i în Amazonia credeau că i-a vizitat Dumnezeu, prin intermediul nostru. În actul operator voluntar realizat în țări sărace, operezi, în general, cu ce îÈ›i aduci de acasă. FundaÈ›ia americană ne mai aducea materiale sanitare, aparatură medicală, dar, cu toate acestea, erau multe lipsuri, operam uneori în condiÈ›ii foarte grele. Din cauză că nu aveam tot ce ne trebuie, am operat deseori cu anestezie locală, deÈ™i era necesară o anestezie generală. Am făcut multe astfel de operaÈ›ii, care reprezentau o adevărată aventură. A fost dificil, uneori chiar extrem de dificil, nu ca în regiunea Parisului, unde aveam cele mai moderne È™i mai performante dotări. De fapt, ce mi-a plăcut în FranÈ›a, un pacient, când intră într-un spital, este pacientul întregului spital, nu al unui singur doctor”, ne-a mărturisit Emil Barbu.
Blocul-operator SanConfind este dotat ca în FranÈ›a
”De 11 ani, de când tot operez, am făcut numeroase operaÈ›ii, cam tot ce se poate face în sfera abdominală. Operez tiroidă, sân, iar în cavitatea abdominală operez stomac, ficat, pancreas, colecist, apendic, intestine gros, intestine subÈ›ire, ca să nu mai vorbesc de histerectomie È™i alte intervenÈ›ii din sfera genitală. La Spitalul SanConfind se poate opera aproape orice organ din sfera chirurgiei abdominale. SecÈ›ia Chirurgie este foarte bine dotată. Sunt convins că întreg spitalul are dotări de excepÈ›ie, dar eu vorbesc acum numai despre chirurgie, domeniul meu de competență. Cu mici excepÈ›ii, inerente oricărui început de drum, blocul-operator SanConfind este dotat ca în FranÈ›a”, consideră chirurgul de la SanConfind.
Primăvara tocmai s-a încheiat, însă câteva boli specifice sezonului, printre care gripa, laringita, sinuzita, continuă să mai pună la încercare o parte a populaÈ›iei.
La 16 aprilie 2015, la Poiana Câmpina se deschidea Spitalul SanConfind. A fost inaugurată atunci Baza de Tratament È™i Recuperare Medicală, prima structură funcÈ›ională a acestei unități care a devenit ulterior cel mai mare spital privat din judeÈ›ul Prahova.
Conferențiar universitar doctor Sebastian Grădinaru, un medic strălucit și profund devotat meseriei sale, a reușit o nouă premieră pentru chirurgia de la Spitalul SanConfind - rezecția unei tumori de rinichi. Operația reprezintă un succes deplin.
Despre Spitalul Municipal Câmpina se discută mult... E foarte simplu să stai pe margine È™i să vorbeÈ™ti, să-È›i manifeÈ™ti nemulÈ›umirea. Sigur, sunt multe probleme, sunt puncte nevralgice, sunt aÈ™teptări... Am încercat o radiografie a activității acestei unități medicale aÈ™a cum s-a văzut din postura È™efilor mai multor secÈ›ii, a asistentului È™ef, precum È™i a directorului medical Călin Tiu.