De dorul concertelor de colinde din anii precedenți și de dragul minunaților colindători, mai mici sau mai mari, CâmpinaTV.ro a decis să vă prezinte, în perioada premergătoare Crăciunului, câte un colind pe zi. Sunt înregistrări realizate de noi la spectacolele organizate la Câmpina în 2018 și 2019.
Astăzi, grupul "Micii melomani" de la Clubul Copiilor din Câmpina (profesor Ruxandra Brezeanu), cu colindul "Bună dimineața la Moș Ajun". Înregistrare din concertul de colinde susținut de "Micii melomani" pe 30 noiembrie 2018, în Centrul Civic, concert care a precedat aprinderea oficială a iluminatului de sărbători din municipiu.

Am scris luni despre cutiile de plastic de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele câmpinenilor.

Luni dimineață, în jurul orei 9.15, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat faptul că s-a produs o explozie în camera centralei termice a Școlii Gimnaziale nr. 2 din comuna Telega. Explozia nu a fost urmată de incendiu.

Șase copii de la WIKI Club Breaza s-au numărat printre reprezentanții României la Campionatul Internațional 2026, Abacus și Aritmetică Mentală (International Championship 2026 - Abacus and Mind Math), desfășurat la Hoofddorp, lângă Amsterdam, pe 31 octombrie 2026.

Un grav accident rutier s-a produs, duminică dimineața, pe DN1 în zona Posada, la scurt timp după accidentul de pe drumul național, de pe raza orașului Băicoi.