Pentru anul 2020, CâmpinaTV.ro v-a pregătit un nou serial - o prezentare a evenimentelor care au avut loc în Câmpina de-a lungul timpului, în fiecare zi a anului. O altfel de prezentare a istoriei localității. Nu avem pretenția că vom reuși să "prindem" toate evenimentele în acest demers strict jurnalistic, este imposibil acest lucru, totuși vom încerca să vă aducem în atenție informații interesante despre oameni și fapte din Câmpina noastră dragă.
8 septembrie...
1729 – Era menționat documentar pentru prima dată satul Slobozia, astăzi, cartier al municipiului Câmpina.
2009 – Înceta din viață, la Câmpina, Vasile Cojocaru, fost consilier local și director al Oficiului Prefectoral de la Câmpina. Vasile Cojocaru a fost unul dintre cei mai buni consilieri pe care i-a avut Câmpina vreodată.
2012 – La Câmpina avea loc prima ediție a competiției de ciclism montan ”Câmpina Open Mountain Bike (MTB)”, fondurile strânse cu acest prilej fiind dedicate unei asociații care derulează programe pentru copiii cu autism. (foto)
2012 – Arbitrul câmpinean Mihai Amorăriței conducea un amical de lux, Petrolul Ploiești – Șahtior Donețk 0-3.
(Pentru documentarea acestui serial cu date din istoria Câmpinei am folosit mai multe surse - de la monografiile lui Stoica Teodorescu și Silviu Dan Cratochvil, la alte volume despre istoria Câmpinei ale unor autori precum Alin Ciupală, Șerban Băleanu, Eduard Iosifescu, Ion Șovăială, Simona Luncașu, Marian Dulă și până la diverse articole de presă.)

Am scris luni despre cutiile de plastic de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele câmpinenilor.

Luni dimineață, în jurul orei 9.15, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat faptul că s-a produs o explozie în camera centralei termice a Școlii Gimnaziale nr. 2 din comuna Telega. Explozia nu a fost urmată de incendiu.

Șase copii de la WIKI Club Breaza s-au numărat printre reprezentanții României la Campionatul Internațional 2026, Abacus și Aritmetică Mentală (International Championship 2026 - Abacus and Mind Math), desfășurat la Hoofddorp, lângă Amsterdam, pe 31 octombrie 2026.

Un grav accident rutier s-a produs, duminică dimineața, pe DN1 în zona Posada, la scurt timp după accidentul de pe drumul național, de pe raza orașului Băicoi.