Amintiri de Crăciun din copilăria... AUREI DOBRE, jurnalist

- Social -

Luna decembrie, sărbători, brad, cadouri. Dar decembrie poate fi și luna amintirilor frumoase din copilărie, din adolescență. Luna unor amintiri de neprețuit. De aceea, am lansat această provocare unor persoane dragi din Câmpina, persoane deosebite, din domenii diferite, să ne povestească amintiri dragi de Crăciun. Astăzi, AURA DOBRE, jurnalist la Televiziunea Națională.

Amintiri cu dor și cu nod în gât...
Sărbătorile de iarnă mă duc de fiecare dată în copilăria mea de demult, din secolul trecut, când timpul încă avea răbdare cu noi. De fiecare dată când mă întorc în acel timp sunt iar fetița din brațele bunicului sau cea care mergea cu mama în Orășelul Copiilor amenajat în Ploiești. De brad nu prea îmi aduc aminte. De multe ori era un amărât de molid pe care îl primea mama sau unul dintre unchii mei de la Sindicat și ni-l aducea. Era cam sfrijit și de cum îl atingeai cum își mai pierdea din ace. Așa că nu prea aveam voie să ne apropiem de el, până nu era gata împodobit. Noi făceam ghirlande colorate din hârtie creponată de diferite culori sau înveleam nucile în staniol (noi îi ziceam „poleială”, pe atunci). Globurile și ele erau fragile rău, din sticlă subțire...așa că dacă scăpai unul din mână...se lăsa cu lacrimi și cu strâns cioburile...care, însă, nu se aruncau!!! Le pisam mărunt mărunt și făceam praf de stele pe care îl lipeam cu Pelicanol pe felicitările improvizate!!! Și în vârful Pomului de iarnă, cum ni se recomanda să spunem, nu puneam stea sau îngeraș ca acum. Puneam un vârf stilizat tot din sticlă colorată la fel ca și globurile. Vârful acela era cel mai prețios ornament și noi cei mici aveam voie dor să-l privim...cu admirație, în niciun caz să-l atingem...
Iarna începea devreme în satul Nicovani, din comuna Valea Călugărească. Dincolo de șosea, spre nord, începeau să urce dealurile și vița de vie aliniată frumos, mândrețea podgoriei Dealul Mare. Spre sud era câmpul cu pământul arat la timp și combinatul chimic și undeva, tot pe acolo, era o pădure din ce în ce mai mică. De la noi, din curtea bunicilor Ileana (Leana) și Dumitru (Mitică) vedeam Universul acesta și ne era de ajuns! Mai ales că bunicul, tataia Mitică știa să ne spună multe povești. El citea mult. Aduna cărțile de prin casă și se retrăgea în bucătăria de vară construită de el singur și care îi devenise reședință permanentă. Vaaai, și cum mirosea acolo! A gutuie pusă la geam, a felii de mere atârnate de cu toamna pe sfoară și prinse în cui, ca să se usuce bine și care iarna erau numai bune să le pui în apa fierbinte și să bei ceaiul ăla de „poame”. Mirosea a mămăligă coaptă pe plita încinsă sau a cartofi aruncați în jarul din sobă și care sfârâiau când erau copți. Și mirosea a poveste și a drag... și uneori adormeam acolo în patul bunicului...

Știam că vin sărbătorile când aerul era amestecat cu miros de cărbune ars în sobă. Era mai ieftin decât lemnul. Toate casele din jur aveau sobe în care cărbunele era aruncat cu lopata. Doar tanti Lidia, vecina din spatele casei, avea și cuptor electric, o raritate, adus de undeva din străinătate, de la niște rude din URSS. Acolo, în cuptorul acela miraculos, cocea niște cozonaci rumeni, imenși, plini de nucă și de stafide... Sărbătorile erau bine organizate, pentru noi copiii. Era musai să ne pregătim pentru Serbarea de Pom de la școală. Repetam poeziile și cine știe ce dansuri chinuitoare mai aveam de făcut. Acasă începea pregătirea pentru „Bună dimineața”. Noi nu am fost cu...colindul. Colindul nostru principal era ”Bună dimineața, la Moș Ajun”. Începeam să repetăm și să ne facem traistele în care urma să primim răsplata cântatului. Plecam cu „Bună dimineața” în seara zilei de 23 decembrie. Cum apunea soarele cum plecam, nu cădea să plecăm pe zi!(am tot întrebat de ce plecam seara cu Bună dimineața...„așa se face” venea răspunsul...). Plecam noi, dar nu singuri, că mamaia Ileana nu era convinsă că nu ni se poate întâmpla ceva rău. Așa că tataia Mitică era paznicul cetei de nepoți cântători. Și plecam. Porțile erau deschise, câinii erau legați în toate curțile... ca să năvălim noi: „Bună dimineațaaaaaa, la Moș Ajun! Am venit să colindăm pe la case să urăm: Bună dimineațaaaaaaa la Moș Ajun” și de aici începea improvizația: „Foaie verde portocală noi suntem copii de școală și-am venit să colindăm pe la case să urăm...” și tot așa. Primeam de obicei nuci, mere, covrigi. La tanti Lidia și de la nenea Max primeam bomboane învelite în „poleială”, portocale și prăjituri. De la tanti Mariana, de peste drum, primeam turtă dulce făcută de ea și ciocolată trimisă de rudele din Germania Democrată! Tanti Mariana ne învățase, pe noi copiii vecinilor, să cântăm și O, brad frumos în limba germană. Așa că la ea ziceam ceva repede cu Bună dimineața, dar o dădeam repede pe limba germană și ziceam de bradul cu „pletele” verzi.
Povestea e că noi primeam ce primeam, dar și tataia Mitică primea și el. Nu bomboane sau covrigi, ci câte un pahar de țuică, un pahar de vin sau o ceașcă cu țuică fierbinte sau chiar un pahar cu bere. Până treceam noi pe la toți vecinii (aveam traseu de la Dispensar la Școală) tataia Mitică devenea tare vesel și cam „obosit” că trebuia să-l ajutăm noi să ajungă acasă! Glumea cu noi... că uite de atâta „Bună dimineața” i s-a făcut somn cu noi pe stradă și abia mai stă pe picioare! Acasă, mamaia Ileana îl lua la rost! Noi râdeam, tataia Mitică ne făcea cu ochiul și se retrăgea în regatul lui. Sufla în lampa cu gaz și se culca. Avea și curent electric în cămăruța lui, dar lumina lămpii cu gaz era mai bună... pentru citit, mai ales iarna...

După Bună dimineața urma Plugușorul. Plecau doar băieții mai mici, în seara de 30 decembrie. Iar dimineața de 31 decembrie, în ultima zi din an, pleca Plugul cel Mare. Bărbații mai tineri își făceau costume din rochiile soțiilor, surorilor sau ale verișoarelor. Erau mascați de nu știai cine care e. Reușeai  cu greu  să îi identifici! Poate doar atunci când una dintre femei își recunoștea vreo rochie sau vreo fustă...stilizată! Mascații erau... răi de tot! Intrau în curte, în casă, făceau zgomot mare cu bice, cu tobe, cu buhai, cu pocnitori. Noi copiii eram leșinați de frică. Nu ieșeam din casă în ziua aia! Erau legende cu copii luați de mascați, în saci.... și duși cine știe unde... Chiar eram amenințați  mai tot timpul anului „Dacă nu ești cuminte, vin mascații și te iau!” așa că nu era de joacă cu mascații. O dată cu mascații venea și Capra, la fel de agresivă și săltăreață! 
În noaptea de Revelion...trăgeam de ochi ca să vedem și noi programul de la televizorul alb negru, care fusese primenit din timp cu renumita lampă PL500 ca să nu avem surprize neplăcute și să dispară imaginea tocmai când ne zicea ceva Nea Mărin sau când cânta Aurelian Andreescu! Oricum, adormeam pe muzica lui Gică Petrescu sau a lui Fărâmiță Lambru. Dimineața de 1 ianuarie era vremea de plecat cu Sorcova. Atunci eram niște micii teroriști căci îi trezeam pe somnoroși și îi băteam bine cu Sorcovele care mai  de care mai colorată. Pentru Sorcova vesela primeam doar bani, rar portocale sau prăjiturici!
Azi, din tot ce am povestit au rămas doar amintirile și nodul în gât când mă gândesc la bunicii mei. Și atunci începe să curgă dorul pe suflet și pe obraz și aș vrea tare mult să fiu din nou mică și să mă țină de mână tataia Mitică ca să trecem strada și să mergem la colindat la vecinii de peste drum... 

Aura Dobre
Decembrie 2022

• 14.12.2022 21:07 Sirbu Cristina-Elena Ce vremuri!... CU toții- de la cel mai tânăr, până la Cei mai înaintați în vârstă - NE BUCURAM DE ORICE CLIPĂ- ÎNCEPÂND CU PRIMA ZI A ANOTIMPULUI FRIGUROS DIN AN- ... ERAM IMBUJORATI DE FRIG ...PUȚIN ZGRIBULITI....ÎNSĂ NIMIC ȘI NIMENI NU NE OPREA SĂ COLINDAM AȘA CUM AM MOȘTENIT DIN MOSI STRĂMOȘI. LA ANUL ȘI LA MULȚI ANI CU SĂNĂTATE!!