Sfatul medicului de la SanConfind: medicul ortoped pediatru Cristian Oana, despre displazia de șold la copii

- Sănătate -

În curând, echipei medicale SanConfind i se va alătura un ortoped pediatru cu experiență: doctorul Cristian Oana, care vine din București, unde a lucrat în câteva dintre cele mai importante spitale ale Capitalei. Medicul bucureștean va acorda consultații și îngrijiri copiilor cu probleme ortopedice în cabinetul de specialitate al Policlinicii SanConfind din Poiana Câmpina. Dr. Cristian Oana este ortoped pediatru de 20 de ani. A lucrat în rezidențiat la Spitalul ”Grigore Alexandrescu”, Spitalul ”Foișor” și Spitalul Universitar din București. Primul este unul dintre cele mai bune spitale de copii din Capitală, iar al doilea excelează de multă vreme în specialitatea ortopedie-traumatologie, fiind considerat cel mai bun spital din România în acest domeniu. Colaborarea medicului Cristian Oana cu SanConfind va fi reprezentată, în mare măsură, de consultațiile dedicate bebelușilor și copiilor, cu realizarea unor ecografii de șold. De altfel, doctorul Cristian Oana are competență în ecografia aparatului locomotor, iar acest lucru îl ajută în diagnosticul displaziei/luxației de șold la nou-născut.

Cum evităm luxația șoldului la copii
Descoperind la timp displazia de șold a bebelușului tău, poți evita producerea unei luxații a șoldului său. Displazia de șold a nou-născutului este o deformare morfo-funcțională a arhitecturii șoldului ce duce, în final, la luxarea acestuia. Trebuie departajată de luxațiile patologice, un termen care definește luxațiile de șold suprapuse altor boli. Aici sunt de subliniat trei aspecte importante:
1. De cele mai multe ori, luxația nu este produsă în momentul nașterii;
2. Modificările arhitectonice nu sunt fixe, ci evolutive;
3. Complexul funcțional (musculatura și aparatul ligamentar), suferă și el modificări adaptative.
Precizări referitoare la cele trei aspecte menționate mai sus:
- Din momentul nașterii, există un interval favorabil în care se poate încerca un tratament ortopedic;
- Acest lucru presupune ca, prin acest tratament, evoluția să se facă spre stabilizarea articulației (atât arhitectural, cât și funcțional), cât timp aceste componente nu capătă un caracter fix (sau, mai degrabă, putem spune nemodificabil prin tratament ortopedic);
- Cât timp există premisele că se poate influența dezvoltarea articulației spre stabilitate, se va încerca tratamentul ortopedic, aceasta implicând din partea părinților un consult de specialitate cât mai devreme, pentru nu a fi puși în fața unui diagnostic într-o fază înaintată.
Cele mai multe cazuri de displazie de șold tratate din perioada de nou-născut evoluează favorabil, fiind cunoscut potențialul de recalibrare a structurilor cartilaginoase odată ce articulația este poziționată corect. Mijloacele ortopedice constau din diferite aparate ortotice amovibile sau chiar aparate gipsate. Acestea caută, în special, să mențină șoldurile în poziție de abducție asociată cu flexie (genunchii înspre abdomen și coapsele desfăcute - pozitie de "M").

Cum se stabilește diagnosticul?
Părintii sunt alarmați de o asimetrie a cutelor fesiere sau de pe coapsele copilului, o abducție asimetrică sau redusă (abducția coapselor = desfacerea picioarelor), cazuri de luxație de șold în familie, diferite click-uri la mobilizarea copilului în zona șoldurilor. Când se ridică și merge, se observă o asimetrie de înălțime a membrelor, ca și cum unul este mai scurt, sau așa-numitul mers legănat. Semnele de alarmă aduc părinții cu copilul la medicul ortoped pediatru, care, după evaluarea clinică, recomandă în funcție de vârsta copilului și o evaluare imagistică, în cazul în care este necesar: ecografie de șold sau radiografia de șold. Odată stabilit diagnosticul și forma (momentul) bolii, se începe tratamentul. Dacă prezentarea s-a făcut foarte aproape de naștere, evaluarea se face prin examen clinic și ecografie de șold, iar tratamentul, de cele mai multe ori, implică purtarea unui aparat de abducție. Dacă s-a pierdut momentul favorabil inițial, sau modificările găsite sunt avansate, se imobilizează șoldul în aparat gipsat. Dacă copilul a început să meargă, iar șoldul este luxat deja, este nevoie, de cele mai multe ori, de tratament chirurgical. În cazurile în care a fost necesară imobilizarea gipsată și/sau tratamentul chirurgical, pacienții vor urma un tratament kinetoterapeutic pentru refacerea articulației din punct de vedere funcțional. Pacienții vor fi monitorizați până la terminarea creșterii de către medicul ortoped pediatru, pentru a fi corectate diversele sechele. Aceste sechele sunt datorate fie persistenței unui grad de incongruență articulară, fie apariției de noi probleme. Ca o concluzie, se poate spune că luxația congenitală de șold (în sens mai larg, dar și mai corect, displazia de șold) este o boală cu prognostic variabil: de la favorabil (cu restituția arhitecturii și funcției), până la sechele ce duc la artroză articulară. Prognosticul este influențat de mai mulți factori. Cel asupra căruia pot interveni părinții este prezentarea la medic cât mai devreme (de la naștere). Acest lucru poate părea un clișeu, dar complexitatea tratamentului, resursele alocate de către societate, medic și familie sunt cu adevărat influențate de acest factor major.