






Pentru ultimul meci amical, Muscelul a ales o deplasare în apropiere, la Țipărești, în fața unei echipe de eșalon inferior, Viitorul.

O ambulanță SMURD pentru transport personal și victime multiple de la Detașamentul Câmpina participă, duminică dimineață, la o misiune de salvare prin trolierea a patru persoane conștiente, dar epuizate, aflate în zona muntelui Moraru (foto), din Bucegi.

Antrenorul Clubului Barracuda Câmpina, Gabriel Cojocaru, s-a aflat la Paris, la Europenele de Natație, acolo unde David Popovici a scris istorie. Cojocaru a avut un sportiv calificat la această competiție - Darius Coman, dar, din păcate, acesta nu a reușit să treacă de serii în niciuna dintre probele la care a participat.

După meciul amical al echipei de seniori a CS Câmpina, a jucat și grupa de juniori condusă de antrenorul Roberto Opatchi, juniorii încheind la același scor cu seniorii: 4-1.

Pompierii militari prahoveni au intervenit, sâmbătă după-amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință particulară din orașul Breaza, pe strada Mureșului.

La ultima reprezentație de pregătire înaintea începerii unei noi ediții de campionat, CS Câmpina a avut o evoluție solidă, concretizată cu patru goluri și o victorie clară, 4-1 cu Unirea Urlați.

Într-un ultim meci de verificare înaintea începerii unei noi ediții de campionat, CS Cornu s-a deplasat vineri după-amiază la Vălenii de Munte, unde a întâlnit formația locale, Teleajenul (foto).

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova a transmis că polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, au desfășurat activități investigative și judiciare într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de proxenetism.

Primăria Câmpina a transmis un nou comunicat de presă privind prelungirea restricțiilor de trafic pe Strada Orizontului până marți, 18 august.

Bijuteria ArtDeco a sărbătorit 33 de ani de existență neîntreruptă. 33 de ani pe o piață grea, permanent în schimbare. 33 de ani în Ploiești și Câmpina, un business cu bijuterii de aur și parfumuri, dar în spatele căruia stau oameni care au înțeles că nu vând doar un produs, ci o amintire, o bucurie, o emoție cât o viață.

Poliția Locală Câmpina informează cetățenii că desfășoară în mod constant acțiuni de verificare privind modul de utilizare a insulelor ecologice și respectarea regulilor referitoare la depozitarea deșeurilor.

Elvis Arghir, fost consilier local, fost candidat la funcția de primar al municipiului Câmpina, a fost victima unui accident rutier destul de serios la Râșnov, în județul Brașov.

Am primit la redacție următorul anunț public:

Polițiștii din Florești efectuează cercetări într-un dosar penal, sub coordonarea unității de parchet competente, față de doi bărbați, de 22, respectiv 42 ani, ambii domiciliați în comuna Filipeștii de Pădure, județul Prahova, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Miercuri după-amiază, la Filipești, pe arena „Metalul”, s-au întâlnit într-un joc amical formațiile Viitorul Filipești și Inter Bănești.

UAT Municipiul Câmpina anunță finalizarea proiectului cu titlul "Renovarea energetică pentru blocurile de locuințe din Municipiul Câmpina", finanțat din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României și din fonduri naționale.

Echipa de juniori a CS Câmpina, pregătită de Roberto Opatchi, a ales pentru ziua de miercuri un meci amical în deplasare, la București, cu formația Juniorul,

Restricțiile de trafic anunțate pentru miercuri, 12 august, pe Strada Orizontului din Câmpina, se prelungesc până la ora 21.00.

Poliția Locală continuă acțiunile de prevenire și combatere a faptelor de abandonare și eliminare necorespunzătoare a deșeurilor pe domeniul public, cu precădere în zonele periferice ale localității și în albiile râurilor, zone vulnerabile la astfel de practici.

La data de 11 august 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, au desfășurat o acțiune pentru documentarea activității infracționale într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

America nu este țara tuturor posibilităților, România este! Credeați că le-ați văzut pe toate? Ei bine, a apărut ceva și mai și: CFR cere chirie Poliției Transporturi pentru spațiile pe care le exploatează cu titlul gratuit!