UPDATE - Din partea companiei Tabita Tour, sub semnătura directorului general Ioan Sighiartău, am primit următorul punct de vedere: ”În primul rând ne cerem scuze față de clienții noștri. Pentru noi cel mai important lucru este siguranța și confortul călătorilor. Mulțumesc și pe această cale echipajului nostru care a fost vigilent și reacționat cu profesionalitate și rapiditate. Nu au fost victime, iar bagajele au fost în totalitate recuperate. Călătorii au fost preluați de un alt autocar Tabita Tour și își continuă drumul spre destinație. Deocamdată nu știm exact care au fost cauzele incendiului. Vom face o expertiză tehnică și analiza orice posibilă defecțiune. Fiecare autocar este verificat tehnic înainte de porni spre destinație și investim constant în cele peste 100 de autocare și microbuze din parcul nostru auto".
Un autocar în care se aflau 47 de pasageri plus șoferul a luat foc în această dimineață pe DN1, la km135, pe raza orașului Azuga. Din fericire, toate persoanele din autocar, printre care se aflau și doi copii de 9 ani, respectiv 12 ani, precum și o femeie însărcinată, au reușit să coboare la timp și chiar să salveze toate bagajele.
Potrivit informațiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Prahova, Raluca Vasiloae, la fața locului au fost mobilizate trei echipaje de stingere și o ambulanță. Incendiul a pornit de la compartimentul motor și s-a extins destul de repede, afectând 80% din autovehicul. Nicio persoană nu a fost rănită. După cum informează Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, traficul în zonă a fost blocat pe ambele sensuri, iar în prezent (ora 8.50) se circulă dirijat, alternativ, pe sensul de mers Brașov-Ploiești.
(Foto și video - ISU Prahova)

Am scris luni despre cutiile de plastic de pe trotuare, în care vor fi montate apometrele câmpinenilor.

Luni dimineață, în jurul orei 9.15, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat faptul că s-a produs o explozie în camera centralei termice a Școlii Gimnaziale nr. 2 din comuna Telega. Explozia nu a fost urmată de incendiu.

Șase copii de la WIKI Club Breaza s-au numărat printre reprezentanții României la Campionatul Internațional 2026, Abacus și Aritmetică Mentală (International Championship 2026 - Abacus and Mind Math), desfășurat la Hoofddorp, lângă Amsterdam, pe 31 octombrie 2026.

Un grav accident rutier s-a produs, duminică dimineața, pe DN1 în zona Posada, la scurt timp după accidentul de pe drumul național, de pe raza orașului Băicoi.