CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Câteva motive pentru care câmpinenii din blocurile "cu bulină" nu vor să se mute în blocul de necesitate

- Social -

Câteva motive pentru care câmpinenii din blocurile

De aproape doi ani este finalizat blocul de necesitate de la Câmpina, cel în care ar trebui să se mute locatarii din blocurile cu "bulină" pe perioada consolidării acestora. Este drept, a durat foarte mult până când au fost realizate toate branşamentele și au fost introduse toate utilităţile, însă blocul este acum pregătit să fie... locuit, dar oamenii nu vor să se mute. Nici cei de la blocul A6, de pe Strada Schelelor, nici cei de la blocurile de pe Eminescu, nici cei de pe Bucea sau Orizontului. Primarul Horia Tiseanu a afirmat că a făcut apeluri repetate pentru a-i determina pe locatarii blocurilor încadrate în clasa I de risc seismic să se mute în blocul de necesitate. De ce este refuzată oferta Primăriei, vom afla în rândurile care urmează.

În Câmpina, au fost stabilite prin expertize, în condiţiile legii, ca având risc seismic ridicat următoarele blocuri: A6 de pe Strada Schelelor; 6, 8 şi 10 de pe Strada Mihai Eminescu; 39, 41, 43 de pe Strada Orizontului şi 38 şi 40 de pe Strada Bucea. În total, nouă blocuri cu 455 unităţi locative (garsoniere şi apartamente cu două sau trei camere), în care locuiesc peste o mie de câmpineni.
Am vizitat, pe rând, toate blocurile "cu bulină" şi am vrut să aflăm direct de la oameni de ce nu vor să se mute. Pe Strada Schelelor, proprietarii ne-au spus că "sunt mulţi pensionari care nu sunt de acord"; "mai trebuie să mai dau nişte bani, după ce se consolidează, practic, mai trebuie să-l cumpăr încă o dată"; "ne-am învăţat aici şi nu mai suntem la vârsta la care să mai plecăm din casa noastră"; "avem apartamentele modernizate, cu gresie, cu faianţa, cine ne garantează nouă că le vom mai găsi la fel după această consolidare?!" etc (video)
Pe Strada Mihai Eminescu oamenii sunt şi mai sceptici. "Domne, eu unul aş vrea, dar avem pe scară doi vecini care ne-au spus clar că nu vor fi niciodată de acord, pentru că ei ar trebui să plătească. Aşa că ne-am ca luat gândul..." (video)
La blocurile de pe Orizontului şi Bucea, locatarii au fost mult mai puţini comunicativi, neoficial temerile lor fiind cam aceleaşi - cine le garantează că-şi păstrează modernizările, cine le spune cât timp vor dura lucrările de consolidare, oamenii, mai ales cei în vârstă, spunându-ne că preferă să moară în casele lor la un eventual cutremur decât într-un bloc de necesitate. În schimb, aici am găsit o situaţie aparte - o familie a ales să-şi vândă apartamentul şi să se mute într-un alt bloc, fără "bulină", tocmai pentru că vecinii săi nu au dorit să fie de acord cu mutarea în blocul de necesitate şi nici măcar cu realizarea unei noi expertize privind riscul seismic al blocului.
De asemenea, am constatat că după atâţia ani în care se discută despre mutarea în blocul de necesitate, tot mai sunt oameni care nu ştiu dacă vor plăti, ce vor plăti, cât vor plăti şi nu înţeleg de ce li se pune ipotecă pe apartament în cazul în care se încadrează în categoria celor care nu vor plăti. Totul este reglemetat de Ordonanţa 20/1994, este detaliat în nenumărate adrese înaintate de Primăria Câmpina asociaţiilor de proprietari din blocurile respective şi le-a fost explicat oamenilor la aproape toate întâlnirile avute. 
Nu vrem să tragem noi concluziile, dar după această vizită la blocurile cu "bulină" a devenit evident faptul că Primăria Câmpina nu va reuşi să-i convingă pe proprietarii din niciun bloc cu "bulină roșie" să se mute în blocul de necesitate. Iar responsabilitatea este împărţită, nu există un singur vinovat pentru această situaţie - oamenii au reticenţa lor, nu au încredere în Primărie, iar pe de altă parte administrația locală stă destul de prost la partea de comunicare, suspiciunea oamenilor fiind şi mai mare în momentul în care Primăria le-a cerut ca, în cazul în care nu vor să se mute, să dea în scris că-şi asumă decizia rămânerii în blocurile cu "bulină" şi nu vor solicita niciun fel de despăguburi în cazul unui nedorit cutremur. Primăria consideră că acesta este un lucru normal, locatarii nu sunt de acord și mulți dintre ei nu vor să semneze nimic.

Citiți și Blocul de necesitate din Câmpina are tot ce-i trebuie, mai puțin locatari


01 Aug 2018 22:45 9270 vizualizari


Comentarii






994 vizualizari 02 Nov 2026 09:47 Explozie la centrala termică a Școlii Gimnaziale nr. 2 Telega. Toți copiii au fost evacuați

Explozie la centrala termică a Școlii Gimnaziale nr. 2 Telega. Toți copiii au fost evacuați

Luni dimineață, în jurul orei 9.15, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost anunțat faptul că s-a produs o explozie în camera centralei termice a Școlii Gimnaziale nr. 2 din comuna Telega. Explozia nu a fost urmată de incendiu.

citeste mai mult
467 vizualizari 01 Nov 2026 12:00 Șase premii pentru copiii de la WIKI Club Breaza la un campionat internațional în Olanda

Șase premii pentru copiii de la WIKI Club Breaza la un campionat internațional în Olanda

Șase copii de la WIKI Club Breaza s-au numărat printre reprezentanții României la Campionatul Internațional 2026, Abacus și Aritmetică Mentală (International Championship 2026 - Abacus and Mind Math), desfășurat la Hoofddorp, lângă Amsterdam, pe 31 octombrie 2026.

citeste mai mult
1164 vizualizari 01 Nov 2026 09:58 Accident grav pe DN1, la Posada. Traficul este complet blocat

Accident grav pe DN1, la Posada. Traficul este complet blocat

Un grav accident rutier s-a produs, duminică dimineața, pe DN1 în zona Posada, la scurt timp după accidentul de pe drumul național, de pe raza orașului Băicoi.

citeste mai mult
738 vizualizari 01 Nov 2026 09:43 Accident pe DN1, la Băicoi. Un autoturism a ieșit de pe carosabil și a lovit un stâlp de electricitate

Accident pe DN1, la Băicoi. Un autoturism a ieșit de pe carosabil și a lovit un stâlp de electricitate

Pompierii militari au intervenit, duminică dimineață, pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor și pentru acordarea asistenței medicale de urgenţă în cazul producerii unui accident rutier pe DN1, pe raza orașului Băicoi.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV