"Nu întreba ce poate face ţara pentru tine, ci întreabă ce poţi face tu pentru ţară". Celebrele cuvinte ale fostului preşedinte american JF Kennedy au fost motto-ul sub care American Councils for International Education a organizat la Câmpina, la Colegiul Naţional "Nicolae Grigorescu", o conferinţă pentru tineri, ca viitori lideri ai societăţii, evenimentul fiind finanţat de Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti.
Alexandra Nanu, elevă în clasa a XI-a A la Colegiul Naţional "Nicolae Grigorescu", a fost promotorul acestei acţiuni, după ce ea s-a numărat printre cei 25 de tineri care au participat în această vară la Tabăra Kennedy, organizată de Ambasada Statele Unite ale Americii la Bucureşti. Apoi, cu ceea ce a învăţat acolo, a dorit să realizeze o astfel de conferinţă chiar în liceul ei, la eveniment fiind prezenţi Ronald Hawkins Jr. - consilier de presă şi cultură la Ambasada SUA şi Marian Stas - preşedinte al Asociaţiei Liderii Mileniului III. Au participat aproximativ 170 de elevi, dar și cadre didactice de la Colegiul Naţional "Nicolae Grigorescu", iar administrația locală a fost reprezentată de Ioana Bumbăcea, consilierul personal al primarului Câmpinei.
Conferinţa de la Câmpina s-a intitulat "Aspiring Minds" - despre valori şi leadership, scopul declarat fiind de a prezenta un model de educaţie non-formală şi de a le oferi tinerilor şansa de a împărtăşi aceeaşi realitate, de a fi înţeleși şi de a acționa. S-a vorbit mult despre rolul tinerilor, ca viitori lideri ai societăţi, ceea ce ar trebui să facă, modul în care ar trebui să acţioneze, lucruri interesante şi de maximă actualitate pentru societatea civilă românească.
"Sunt mândră că sunt elevă a Colegiului Grigorescu şi am dorit să prezint şi colegilor mei ceea ce am putut afla eu în cadrul Taberei Kennedy din această vară. Le mulţumesc tuturor pentru implicare", ne-a declarat Alexandra Nanu (video), cea care după terminarea liceului îşi doreşte să urmeze cursurile Facultăţii de Matematică-Informatică, din Bucureşti, dar şi să continue o carieră în leadership, dorindu-şi chiar să se implice şi în societatea civilă din municipiul Câmpina.

În perioada 19 - 23 octombrie 2026, Grădinița „Iulia Hasdeu” Câmpina a derulat Programul Național „Școala Altfel”, care s-a încheiat cu o nouă ediție a „Târgului de toamnă”.

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 4,9 grade pe scara Richter s-a produs în România, la ora 11.52.

Centrul Regional de Sterilizări pentru câini și pisici, inaugurat astăzi în comuna Cornu, este o investiție exclusiv privată. Un proiect de suflet al Asociației “Arca lui Norocel” din Câmpina, susținut de organizația Halona for Dogs e.V. din Germania și de Fundația pentru Protecția Câinilor Comunitari din Prahova, dar și de donatori - persoane fizice și juridice.

Problemele economice cu care se confruntă întreaga țară au început să producă efecte și la Câmpina, iar acestea devin din ce în ce mai vizibile de la o zi la alta.