Un accident mai puțin obișnuit prin efectele sale a avut loc vineri seară, pe drumul județean 100D, pe raza satului Urleta aparținând de comuna Bănești, la ieșirea spre Mislea.
Conducătorul unui autovehicul nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, ceea ce a determinat pierderea controlului asupra direcției de mers, astfel că mașina a intrat într-un stâlp de electricitate, după cum precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova. În urma evenimentului rutier a fost avariat și un transformator electric, astfel că mai multe imobile din zonă au rămas curent electric. Conducătorul auto nu a fost rănit, din accident rezultând doar pagube materiale.
Polițiștii prezenți la fața locului cercetează toate circumstanțele producerii acestui accident, în vreme ce echipajele de intervenție de la Electrica sunt așteptate pentru remedierea avariei.
(Foto cu caracter ilustrativ)

Un cititor CâmpinaTV.ro, care trece frecvent pe centura Comarnic, nou inaugurată, ne-a semnalat o problemă care nu face cinste celor care opresc în zonă, dar nici administratorilor acestui drum și celor care au investit milioane de euro pentru această centură.

În cadrul proiectului cu fonduri europene CL 1 - Execuție rețele de apă și canalizare, derulat prin compania Hidro Prahova, la Câmpina vor fi schimbate contoarele de apă (apometrele). Și nu doar că vor fi schimbate, ci vor fi montate în exterior, pe trotuar, la limita proprietății, într-o cutie din plastic dur.

În cadrul operațiunii „JUPITER”, desfășurată la nivel național sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 2 noiembrie 2026, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, au pus în executare 21 mandate de percheziție domiciliară, în județele Prahova, Vrancea, Dâmbovița și Călărași.

În multe dintre statele foste comuniste din Europa de Est, 2026 reprezintă anul unor mișcări seismice importante pe scena politică.