Luna decembrie, sărbători, brad, cadouri. Dar decembrie poate fi și luna amintirilor frumoase din copilărie, din adolescență. Luna unor amintiri de neprețuit. De aceea, am lansat această provocare unor persoane dragi din Câmpina, persoane deosebite, din domenii diferite, să ne povestească amintiri dragi de Crăciun. Astăzi, FLORICA JINGA, solistă de muzică populară.
UPDATE 2 - O mare parte dintre pasageri au ajuns la Casa Tineretului din Câmpina. În general, sunt oameni care lucrează în alte țări și veneau acasă. Sunt din diferite localități, București, Ploiești, Buzău, Târgoviște și altele. Unii dintre ei și-au sunat rudele care vin să-i preia cu mașinile personale. Alții așteaptă autocarul de schimb.
UPDATE 1 - Potrivit unor pasageri, într-o curbă, remorca autocarului s-a răsturnat și a tras vehiculul în decor, în afara drumului național.
Un autocar a ieșit în decor pe DN1, în zona municipiului Câmpina. În autocar se aflau 72 de persoane, 70 de pasageri și doi șoferi. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Toate persoanele din autocar sunt de naționalitate română și se întorceau din străinătate pentru a petrece acasă Sărbătorile de Iarnă.
Pe 15 decembrie 2014 înceta din viață, la Câmpina, la vârsta de 76 ani, profesorul Gherasim Rusu Togan. Scriitor, critic literar, etnolog, folclorist, autor al mai mult volume de mare valoare, Gherasim Rusu Togan era o prezența agreabilă la orice eveniment cultural al urbei care încă se mândrește cu titlul onorific de ”orașul cu cel mai mare număr de intelectuali raportat la mia de locuitori”. Dacă mai este așa sau nu, nu știe nimeni, nici măcar după referendum, dar cert este că toți cei au avut privilegiul de a-l cunoaște pe Gherasim Rusu Togan sunt, de opt ani, mai săraci...
La Liceul Tehnologic Mecanic din municipiul Câmpina s-a desfășurat astăzi un exercițiu de simulare a unui incendiu, cu salvarea a două persoane blocate în clădire. Un exercițiu realizat de pompierii militari din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, coordonați de comandantul Detașamentului Câmpina, căpitan Radu Nicolae.
Cursurile din cadrul atelierelor de pictură și goblen, începute în septembrie, s-au încheiat cu o expoziție a lucrărilor realizate de participanți. Activitatea s-a desfășurat în Sala ”Constantin Radu” a Casei Municipale de Cultură ”Geo Bogza”, din Câmpina.
Ediția de toamnă a Festivalului Național de Dans “Stelele aurii” a avut loc la București, la ParkLake Shopping Center. După cum știți, este un concurs național de mare anvergură, care reunește de fiecare dată sute de participanți de la cele mai importante cluburi și școli de dans din țară. Într-o companie selectă, balerinele profesoarei Dorina Popa au strălucit din nou și și-au făcut cel mai frumos cadou de Crăciun – o salbă de medalii.
Sunt rare momentele în care o comunitate se strânge în jurul unei idei, a unui proiect, a unui caz social și își manifestă solidaritatea la modul cel mai concret cu putință, scoțând bani din propriul buzunar pentru a ajuta. Un exemplu de solidaritate a fost Târgul caritabil de Crăciun de la Grădinița nr. 9 din Câmpina, organizat pentru a veni în sprijnul unei fetițe aflată în suferință.
Luna decembrie, sărbători, brad, cadouri. Dar decembrie poate fi și luna amintirilor frumoase din copilărie, din adolescență. Luna unor amintiri de neprețuit. De aceea, am lansat această provocare unor persoane dragi din Câmpina, persoane deosebite, din domenii diferite, să ne povestească amintiri dragi de Crăciun. Astăzi, AURA DOBRE, jurnalist la Televiziunea Națională.
La Grădinița nr. 9 din municipiul Câmpina (Strada Rahovei) va avea loc marți, 13 decembrie 2022, de la ora 15.00, un târg caritabil de Crăciun. O acțiune pentru pregătirea căreia toți cei implicați - copii, părinți, cadre didactice - au pus foarte mult suflet. Fondurile care se vor strânge în urma acestui târg vor fi pentru Sofia Maria Gurgu, fetița de 2 ani cu multe probleme de sănătate și a cărei viață depinde de efectuarea unor operații. Mergeți la Grădinița nr. 9, cumpărați produsele realizate de copii și astfel o veți ajuta pe Sofia în lupta ei pentru viață!
Luna decembrie, sărbători, brad, cadouri. Crăciunul. Dar decembrie poate fi și luna amintirilor frumoase din copilărie, din adolescență. Luna unor amintiri de neprețuit. De aceea, am lansat această provocare unor persoane dragi din Câmpina, persoane deosebite, din domenii diferite, să ne povestească amintiri dragi de Crăciun. Astăzi, LAURA ARMAN, profesor de limba și literatura română la Școala Gimnazială Centrală.