
Foștii sportivi ai CSS ”Constantin Istrati” Câmpina, acum legitimați la CSM Brașov, Andreea Lungu și Marius Vasile, ambii pregătiți de Mihaela Marin, au încheiat Campionatul Național de seniori și tineret U23 de sală - sezonul 2022 urcând pe podiumul de premiere.

Instituția Prefectului județului Prahova a anunțat că s-a decis care este modalitatea prin care vor putea fi transmise ajutoare pentru refugiații din Ucraina, care fug din țara lor invadată de ruși.

Vineri, 25 februarie, în jurul orei 17.30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Poiana Câmpina au fost sesizați de către un bărbat despre faptul că un autoturism ar fi intrat în coliziune cu un altul, care era parcat în afara părții carosabile, în dreptul unui imobil, din Poiana Câmpina.

Pentru Maria Barbu, din Câmpina, ziua de 25 februarie 2022 va rămâne undeva în adâncul inimii sale ca o amintire de neprețuit. Este data la care a avut loc vernisajul primei sale expoziții de pictură, intitulată ”Culorile speranței”. Evenimentul a fost avut loc la Casa Tineretului, în sala ”George Hanibal Văleanu”, și au fost prezenți mulți prieteni ai artistei.

La mai bine de o săptămână după adoptarea bugetului local al municipiului Câmpina pentru anul 2022, am stat de vorbă cu primarul Alin Moldoveanu pentru o imagine de ansamblu a ceea ce înseamnă acest buget, discuția axându-se pe lucrările incluse în lista de investiții. Și aici ne referim atât la lucrările cu fonduri europene (proiecte deblocate, dar și proiecte noi), la lucrările din alte fonduri extrabugetare, precum și cele finanțate exclusiv din bugetul local.

Chiar dacă din 7 martie se vor muta în alte două instituții de învățământ, pe perioada derulării lucrărilor de modernizare și extindere a Școlii Gimnaziale ”B.P. Hasdeu”, elevii de aici și inimoasele lor cadre didactice, au desfășurat vineri, 25 februarie, în curtea școlii, ediția 2022 a tradiționalului ”Târg de mărțișoare”.

În tradiția românească, Dragobetele înseamnă începutul primăverii și este una dintre sărbătorile frumoase ale poporului nostru - sărbătoarea iubirii. Anul acesta, PNL Câmpina a dorit să marcheze Dragobetele printr-un dar simbolic oferit cuplurilor și nu numai. Pentru că "PNL iubește românește".

Joi, 24 februarie 2022, s-a sărbătorit Dragobetele, varianta autohtonă a Zilei Îndrăgostiților. Colegiul Național ”Nicolae Grigorescu” din Câmpina a fost, în ziua de Dragobete, gazda unei manifestări care se dorește a fi doar începutul unei tradiții frumoase, care, la un moment dat, de ce nu, să se transforme într-un adevărat festival.

Românii au început să se mobilizeze pe Facebook pentru a boicota firmele rusești după ce Rusia a invadat Ucraina joi, 24 februarie 2022. Mai exact, mai multe persoane publice (și nu numai) au publicat inclusiv liste cu aceste firme, cap de listă fiind Lukoil și Gazprom. Iată câteva exemple.

Societatea Voipan SIL SRL Câmpina angajează gestionar.