CONTACT

Firma International Alexander, deținută de Simion și Loredana Apreutese, a investit masiv în Academia Steaua

- Sport -

Firma International Alexander, deținută de Simion și Loredana Apreutese, a investit masiv în Academia Steaua

Sponsor al echipei Steaua București, firma International Alexander, deținută de familia câmpinencei Loredana Apreutese, a investit masiv în Academia Steaua.

Investiția a fost coordonată din partea clubului din Ghencea de fostul internațional George Ogăraru, director tehnic al Academiei. Grație investiției realizate aici, Academia Steaua arată acum la standarde europene, după cum se poate vedea în imaginile foto și video realizate de cei de la iamsport.ro.
Dincolo de această investiție, de-a lungul celor doi ani de colaborare, International Alexander a sponsorizat școlirea antrenorilor Academiei Steaua la Ajax Amsterdam, acolo unde au participat la cursuri ținute de specialiști în refacere fizică, scouting, dar și latura educațională a jucătorilor.
De asemenea, firma câmpinencei Loredana Apreutese susține și Cupa Steaua, atât cu bani, cât și cu produse, în 2023 această competiție rezervată copiilor și juniorilor reunind 40 de echipe și peste 500 de copii.

(Sursa foto & video - iamsport.ro)


20 Jun 2023 21:59 3558 vizualizari


Comentarii






207 vizualizari 03 May 2024 20:52 Liga A Prahova. CS Câmpina - Unirea Urlați 4-1

Liga A Prahova. CS Câmpina - Unirea Urlați 4-1

”Lanterna roșie” a clasamentului ligii de elită a județului nostru, Unirea Urlați, a poposit în Vinerea Mare la Câmpina, unde pe sinteticul de la Căminul Petrol a întânit formația CS Câmpina.

citeste mai mult
232 vizualizari 03 May 2024 19:59 Superliga B1 Prahova, Seria Nord. Sportul Câmpina - Tineretul Poienarii Burchii 7-2

Superliga B1 Prahova, Seria Nord. Sportul Câmpina - Tineretul Poienarii Burchii 7-2

În Vinerea Mare, Sportul Câmpina a întâlnit pe teren propriu formația Tineretul Poienarii Burchii. A fost un adevărat galop de sănătate pentru elevii lui Marius Pălăncianu.

citeste mai mult
313 vizualizari 03 May 2024 19:52 Liga A Prahova, etapa a 27-a. Rezultate și clasament

Liga A Prahova, etapa a 27-a. Rezultate și clasament

Vineri au avut loc meciurile etapei a 27-a din Liga A Prahova. Iată rezultatele înregistrate până acum, clasamentul și programul etapei viitoare, care va avea loc marți, 7 mai:

citeste mai mult
1872 vizualizari 01 May 2024 21:01 Liga A Prahova, etapa a 27-a. Programul și delegările

Liga A Prahova, etapa a 27-a. Programul și delegările

În Vinerea Mare au loc jocurile contând pentru etapa a 27-a a Ligii A Prahova, competiție care se apropie cu pași repezi de finiș. Iată programul și delegările:

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2024 Câmpina TV