CONTACT

Sute de credincioși au participat la Procesiunea de Florii de la Câmpina

- Eveniment -

Sute de credincioși au participat la Procesiunea de Florii de la Câmpina

Câteva sute de credincioși din Câmpina și împrejurimi și zeci de preoți de la parohiile care aparțin de Protoieria Câmpina au participat astăzi, în Ajunul Praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, la Pelerinajul de Florii, o veche și frumoasă tradiție a Bisericii Ortodoxe.

Evenimentul a început cu oficierea slujbei Vecerniei, la Biserica "Sfântul Dimitrie și Sfânta Parascheva", urmată de sfințirea stâlparilor (ramuri de finic și de salcie). Apoi, procesiunea, condusă de părintele protoiereu Grigore Melnic, a pornit prin centrul localității, până la Biserica "Sfânta Treime" (de la piață), unde alaiul s-a oprit pentru ca preoții să rostească ectenii și rugăciuni. Procesiunea a continuat până la Biserica "Adormirea Maicii Domnului" (de la Brazi). Aici a fost rostită ectenia de mulțumire, apoi a fost oficiată slujba de sfințire a icoanei praznicului și de binecuvântare a pelerinilor, iar părintele protoiereu a adresat un cuvânt de mulțumire credincioșilor care astăzi și-au mărturisit public credința prin participarea la pelerinaj. (video)
Procesiunea de Florii este o reînviere a tradiției bisericești din secolele III-IV. Pelerinajul începe după Vecernia din Sâmbăta lui Lazăr și vestește sărbătoarea intrării triumfale în Ierusalim a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Această procesiune arată legătura dintre Sâmbăta Învierii lui Lazăr și Sâmbăta Mare a coborârii Domnului în mormânt, culminând cu Duminica Învierii Mântuitorului. 


08 Apr 2017 20:12 11508 vizualizari


Comentarii






1425 vizualizari 06 May 2024 21:50 Pe 25-26 mai, pe Domeniul Cantacuzino de la Florești are loc o nouă ediție a Karpatia Pony Show

Pe 25-26 mai, pe Domeniul Cantacuzino de la Florești are loc o nouă ediție a Karpatia Pony Show

A V-a ediție a evenimentului Karpatia Pony Show este programată în week-end-ul 25-26 mai, pe Domenul Cantacuzino, din Florești.

citeste mai mult
4526 vizualizari 01 May 2024 15:12 Din 11 mai, în Gara Câmpina se deschide o expoziție cu machete de trenuri

Din 11 mai, în Gara Câmpina se deschide o expoziție cu machete de trenuri

Sâmbătă, 11 mai, de la ora 11.00, într-un spațiu amenajat în clădirea Gării Câmpina, cu acces de pe peronul liniei 1, va avea loc deschiderea unei inedite expoziții de machete de trenuri, dar și diverse amenajări feroviare.

citeste mai mult
1371 vizualizari 20 Apr 2024 22:28 Conferință PeaceJam la Câmpina, despre ”Sănătatea și bunăstarea tinerilor”

Conferință PeaceJam la Câmpina, despre ”Sănătatea și bunăstarea tinerilor”

A doua ediție a Conferinței PeaceJam a avut loc la Câmpina, în Casa Tineretului, în acest week-end. Conferința a prilejuit discuții, jocuri și workshopuri în jurul unei teme comune - ”Sănătatea și bunăstarea tinerilor”.

citeste mai mult
1393 vizualizari 31 Mar 2024 08:58 La Câmpina, credincioșii romano-catolici au primit Lumina Sfântă a Învierii

La Câmpina, credincioșii romano-catolici au primit Lumina Sfântă a Învierii

La Câmpina, comunitatea romano-catolică este formată din aproximativ 400 de persoane. O bună parte dintre aceștia au participat sâmbătă seară la slujba de Înviere și au primit Lumina Sfântă a Învierii la Biserica ”Sfântul Anton de Padova”, din municipiu, ctitorie a inginerului Anton Raky. Slujba de Înviere oficiată de părintele paroh Claudiu Cojan a început cu Sfânta Liturghie și a continuat cu binecuvântarea Focului și a Lumânării Pascale.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2024 Câmpina TV