Printre cele peste 300 de efective ale Ministerului Afacerilor Interne (polițiști, jandarmi, pompieri), care au participat la parada militară din București, organizată pentru sărbătorirea a 98 de ani de la Marea Unire, s-a aflat și un detașament format din elevi și cadre de la Școala de Agenți de Poliție 'Vasile Lascăr' din Câmpina.
Este pentru a doua oară când elevi de la instituția câmpineană sunt invitați să se alăture celorlalte efective ale MAI la parada de Ziua Națională (s-a mai întâmplat la 1 Decembrie 2014) și este pentru prima dată când se trece pe sub Arcul de Triumf. În 2014, vă reamintim, s-a defilat în Piața Constituției, Arcul de Triumf fiind atunci în renovare. Pentru Școala de Poliție 'Vasile Lascăr' a fost o onoare să aibă un detașament la evenimentul de la București, iar despre emoțiile celor prezenți acolo (ne referim aici și la familiile reprezentanților școlii de la Câmpina) nici nu mai are sens să vorbim.
(Sursă foto 1 - pagina de Facebook a MAI; sursă foto 2 - pagina de Facebook a MApN)
A doua ediție a Conferinței PeaceJam a avut loc la Câmpina, în Casa Tineretului, în acest week-end. Conferința a prilejuit discuții, jocuri și workshopuri în jurul unei teme comune - ”Sănătatea și bunăstarea tinerilor”.
La Câmpina, comunitatea romano-catolică este formată din aproximativ 400 de persoane. O bună parte dintre aceștia au participat sâmbătă seară la slujba de Înviere și au primit Lumina Sfântă a Învierii la Biserica ”Sfântul Anton de Padova”, din municipiu, ctitorie a inginerului Anton Raky. Slujba de Înviere oficiată de părintele paroh Claudiu Cojan a început cu Sfânta Liturghie și a continuat cu binecuvântarea Focului și a Lumânării Pascale.
25 Martie este Ziua Poliției, iar una dintre activitățile desfășurate cu acest prilej a fost și la Câmpina. Aici, Poliția Municipală și-a deschis porțile, elevi de la Grădinița ”Iulia Hasdeu”, Școala gimnazială din cadrul Liceului Tehnologic Mecanic, Școala Centrală și Școala Gimnazială din cadrul Colegiului Național ”Nicolae Grigorescu” fiind fascinați să descopere un univers nou.
Sărbătoare mare miercuri, 20 martie, la Școala Gimnazială ”Alexandru Ioan Cuza” din Câmpina. În ziua în care se împlineau 204 ani de la nașterea domnitorului care a dat numele acestei instituții de învățământ, conducerea acesteia a decis să organizeze și o mică festivitate dedicată împlinirii a 52 ani de existență ai școlii.