Piatra de temelie a policlinicii din Câmpina (denumită pe atunci Casa de Asigurări Sociale) a fost pusă la 1 august 1935, în timpul Regelui Carol al II-lea. A fost o întreagă ceremonie la care au participat miniștri, secretari generali din ministere, deputați, președintele Casei Centrale a Asigurărilor Sociale, conducerea societății Astra Română, preoți din localitate etc. Și, bineînțeles, primarul de atunci al Câmpinei, Ion Gh. Ionescu.
Primul director al Casei de Asigurări Sociale Câmpina a fost Emil Mărgineanu, iar primul medic șef a fost Dumitru Gheorghiu. După cum relatează presa vremii, în piatra de temelie a fost introdus un pergament pe care scrie "S'a zidit cu voia lui Dumnezeu în binecuvântatul oraș Câmpina această piatră la temelia Casei Asigurărilor Sociale, clădire ce va sluji la îngrijirea celor bolnavi, alinarea suferințelor celor neputincioși și ajutorarea celor bătrâni cari și'au închinat întreaga lor viață muncii".
Clădirea a fost dată în folosință în anul 1938. De-a lungul timpului a mai cunoscut unele reabilitări, mai ales în 1970, când s-a construit spitalul. Totuși, cel mai important proces de reabilitare și modernizare a fost cel din anul 2015, cu fonduri europene.
(Fotografiile de arhivă ne-au fost puse la dispoziției de dl. Șerban Băleanu)
"Câmpina, România 100" este o rubrică pe care o dedicăm tuturor câmpinenilor, în Anul Centenarului Marii Uniri. Timp de 100 de zile vă vom prezenta câte o fotografie din Câmpina de altădată și același loc așa cum arată el astăzi.
Citiți și Câmpina, România 100. Prima benzinărie din perioada interbelică, între... cazinourile de azi
Câmpina, România 100. Casa Venețiană de ieri, zona centrală de azi
Câmpina, România 100. Casa cu Grifoni - Școala de Maiștri Sondori de ieri, Primăria de astăzi
Sâmbătă, 13 septembrie, de la ora 12.00, la Fantasy Club Câmpina, se organizează Pixel Pitch – Back to School, prima competiție locală de EA FC 25 în format 2v2, cu premii în bani, periferice de gaming, pregătiri gratuite la matematică, rechizite și alte surprize pentru tineri.
Am reunit oferte privind meniul zilei la restaurante din Câmpina și împrejurimi.
Primăria Municipiului Câmpina a transmis un comunicat de presă privind numărul total al autovehiculelor abandonate pe domeniul public și ridicate în urma acțiunilor Poliției Locale.
Câmpina se mândrește cu unul dintre cele mai frumoase sedii de primărie, fiind o clădire monument istoric - Vila Ștefănescu sau Casa cu Grifoni.