Centenarul fotbalului câmpinean. Cu Nicolae Vereu, despre fotbalul de ieri și de astăzi

Dialogul cu Nicolae Vereu a avut loc pe stadionul ”Rafinăriei” din Câmpina, acolo unde invitatul nostru a și jucat, a și antrenat, a și arbitrat, dar unde a fost și conducător în perioada în care Unirea Câmpina a activat, ce-i drept, numai pentru un sezon, în Liga a 3-a.
Am parcurs cu invitatul nostru toate etapele carierei sale și am vorbit pe larg despre fotbalul de ieri și de astăzi. Urmărind interviul veți afla cum a început fotbalul, cine i-a fost primul antrenor, ce a însemnat experiența Luceafărul, unde a fost primul câmpinean ajuns la această adevărată academie a fotbalului românesc din perioada comunistă, echipele la care a jucat, performanțele pe care le-a realizat, având două promovări de la județ la Divizia C, ambele cu echipele din Filipeștii de Pădure, mai întâi cu Minerul, apoi cu Metalul, și ambele cu același antrenor, Tănase Dima. De altfel, Filipeștii de Pădure era în acea perioadă singura comună din România cu două echipe în Liga a 3-a. Veți afla povești din armată, povești de pe gazon și din afara lui, veți mai afla ce l-a determinat să plece de la Poiana Câmpina la Filipești, cum a reușit să se înțeleagă cu incandescentul președinte al echipei Metalul, Constantin Ciocoiu, și multe, multe altele. Una dintre poveștile cele mai interesante, dar și cele mai impresionante, se referă la momentul ultimului său joc. ”Aveam doar 32 de ani și aș mai fi putut să mai joc. În acel sezon, eram în Liga a 3-a și ne luptam pentru promovare. Penultima etapă a campionatului jucam în deplasare, la... Poiana Câmpina și aveam nevoie de victorie pentru a fi promovați în Liga a 2-a, care ar fi fost o performanță de excepție pentru fotbalul din Filipeștii de Pădure. Ei bine, deși am jucat foarte bine, nu a vrut domnul arbitru... Țin minte că îl chema Ionașcu și era din Deva. Mai întâi a dat pentru Poiana un penalty la un fault cu mult în afara suprafeței de pedeapsă, apoi noi am băgat mingea clar în poartă, dar a spus că nu a intrat mingea cu toată circumferința... Tot meciul mi-a vorbit foarte urât... În fine... Cert este că nu am câștigat, am ratat șansa istorică a promovării în Liga a 2-a și am decis să mă retrag. Dacă am fi promovat, cu siguranță aș mai fi jucat”, rememorează Nicolae Vereu unul dintre momentele cele mai emoționante ale carierei sale.
Și așa s-a încheiat pentru Nicolae Vereu cariera de jucător, în care momentele cele mai frumoase au fost promovările, dar și meciurile jucate în străinătate, cu Luceafărul, o adevărată echipă națională de juniori, și când se intona imnul României. 
Apoi, dialogul cu Nicolae Vereu a atins rând pe rând toate celelalte etape ale vieții sale fotbalistice - antrenor, arbitru, observator, conducător, fiecare dintre aceste capitole aducând o amintire neprețuită pentru interlocutorul nostru. Și în finalul interviului am discutat despre suporterul Nicolae Vereu, pentru că - după cum multă lume știe - Vereu este un mare fan al echipei UTA. ”Eu când am deschis ochii în fotbal, UTA era campioana României. Era o mare echipă, un fotbal parcă ceva mai frumos... Eu sunt un statornic de felul meu, astfel că am rămas cu UTA în suflet și ori de câte ori am ocazia merg prin țară la meciurile acestei echipe. Am mers chiar și la Arad, am fost și la un mare derby Poli Timișoara - UTA, am prilvilegiul de a fi prieten cu antrenorul care a reușit acum promovarea, țin mereu legătura cu jucătorii, cu membrii staff-ului. Pentru mine este o mare bucurie și vă dați seama ce satisfacție am oriunde în țară când merg, cu însemnele Bătrânei Doamne, atunci când la finalul meciului, jucătorii de la UTA vin să mă aplaude, de foarte multe ori eu fiind singurul lor suporter în meciurile din deplasare. Bineînțeles, îi aplaud și eu, îi încurajez și pot să spun că sunt mândru și bucuros să fac parte din marea familie a echipei din Arad”, a mai adăugat Nicolae Vereu.
Încă o dovadă a apartenenței sale la marea familie UTA este și un colț dedicat echipei în casa sa de la Poiana Câmpina, unde pot fi văzute fanioane, fulare, alte însemne ale clubului din Arad, iar la loc de cinste, înrămat, un tricou cu autografele tuturor jucătorilor și pe care scrie ”La mulți ani, Nicu Vereu!”, tricoul pe care l-a primit chiar de ziua sa de naștere, pe care și-a petrecut-o mergând la un meci în deplasare al echipei sale favorite. UTA a învins atunci, iar întreaga echipă i-a dedicat victoria și i-a oferit acest tricou ca semn de prețuire și respect.
(Foto medalion - Nicolae Vereu, în tricou alb, în luptă pentru minge cu Dorel Zamfir, într-un amical Poiana Câmpina - Steaua București) 

Citiți și Centenarul fotbalului câmpinean. Cu Mircea Hagianu de la debutul pe terenul ”Ileana” până la Naționala feminină a României
Centenarul fotbalului câmpinean. Cu Mara Ciobotaru, despre porecla ”Maradona” și întreaga sa carieră de la jucător la conducător