Cel mai nou volum de evocări despre Câmpina al lui Alin Ciupală e aproape de lansare. Povestea uriașului Bebe Blindărău

În stilu-i propriu, Alin Ciupală transcrie pentru eternitate povești ale unor locuri, dar și ale unor oameni cunoscuți din Câmpina.
Povestea uriașului Bebe Blindărău
”În anii 50, între elevii Școlii nr. 1 de Băieți, se remarca prin proporții un elev din clasa a V-a, care avea atunci 12 ani, Bebe Blindărău. Avea 100 și ceva de kilograme și deja se apropia de 1,90m înălțime. Mai avea două surori, dintre care una era la fel de voinică. Un zdrahon de fată care, mai târziu, s-a calificat sudoriță, lucra pe șantiere și, așa cum spunea Bebe, cu mult umor avea mare boală pe coni (coniac). Cealaltă soră era mai delicată, plăcută la înfățișare și cuminte.
Bebe s-a lăsat destul de repede de școală și a intrat în boema câmpineană. Îl Întâlneai des în clubul Ștefan Gheorghiu, unde juca ping-pong și câteodată biliard. În acele vremuri, la 18 ani, a fost recrutat și încorporat în armată într-o mare unitate de la marginea Iașiului. (...) Bebe făcuse o școală de șoferi și i se dăduse în primire o cisternă. (...) S-a anunțat o inspecție a generalului Ion Ioniță, ministru al forțelor armate și viceprim-ministru al Guvernului. (...) Singurul care aștepta calm lângă cisterna lui inspecția geenralului era uriașul Bebe. Îmbrăcat într-un combinezon negru plin de pete de ulei și încălțat cu un fel de sandale cu talpă de lemn. Când generalul esscortat de comandanții unității au ajuns în dreptul său, Bebe a făcut câțiva pași de front, așa cum se pricepea, a salutat și a cerut să iasă la raport. Surprins de alura lui neobișnuită la un soldat, generalul s-a oprit și l-a ascultat cu bunăvoință.
Raportul lui Bebe suna cam așa: Tovarășe general, sunt de 6 luni în cazarmă. Nu pot să ies în oraș fiindcă nu am uniformă. Așa stau îmbrăcat de când am venit. Mai am o problemă. Mă vedeți cât sunt de mare. Nu mă pot sătura cu o porție la cantină. Eu acasă la masă mâncam o pâine întreagă. Îndrăzneala i-a folosit. Generalul a dat ordin să i se facă uniformă pe comandă, încălțăminte la fel și să primească două porții la masă. (...)
Pentru Bebe a fost însă binevenită (n.n. - armata), s-a ales cu o calificare bună. Revenit acasă, s-a angajat șofer la IRTA șofer pe autobuzele care făceau legătura cu localitățile învecinate. Se emancipase, pasionat de muzica rock și de cultura occidentală, învățase un pic de engleză. (...)
Făcând traseul Câmina - Telega, s-a îndrăgostit de o tânără care avea și ea o statură apropiată cu a lui. S-au căsătorit și au avut împreună o căsnicie fericită. Atent cu soția sa, Bebe venea mereu acasă cu bunătăți. Îi aducea prăjituri de la cofetărie, dar înainte de a se duce acasă, mânca singur o tavă întreagă de dulciuri.
Din păcate, oamenii înzestrați de natură cu asemenea fizic (Bebe ajunsese la 150kg) nu trăiesc mult. A murit relativ tânăr, dar a lăsat prietenilor săi amintiri frumoase”.
Sunt multe alte povești, care vor face deliciul cititorilor în cel mai recent volum de evocări al istoricului Alin Ciupală.
Vom continua.