Sunt ani buni de când la nivelul administrației locale câmpinene se vorbește despre reabilitarea Capelei Hernea, unul dintre puținele monumente arhitecturale care au mai rămas în municipiu. La un moment dat se discuta despre posibilitatea accesării de fonduri europene, dar iată că acum a apărut o altă soluție.
"Este vorba despre o finanțare prin Ambasada Statelor Unite ale Americii. Ar fi o soluție foarte bună, în condițiile în care Capela Hernea nu este clasificată ca monument istoric, iar acest lucru face aproape imposibilă obținerea de fonduri europene", a declarat recent primarul Horia Tiseanu.
Ambasada SUA pune la dispoziția administrațiilor locale, a altor instituții publice, dar și organizațiilor neguvernamentale, bani pentru conservarea unor obiective. Practic, finanțarea este oferită de Guvernul SUA din Fondul Ambasadorial pentru Conservarea Obiectivelor Culturale, un fond pus la dispoziția ambasadelor din diverse țări. Sunt ani buni de când în România, prin Ambasada SUA, au fost finanțate lucrări de reabilitare/restaurare/conservare a unor monumente culturale sau chiar obiecte și colecții culturale. Partea bună a lucrurilor este aceea că nu există termen până la care poate fi obținută finanțarea necesară. Important este ca Primăria Câmpina să întocmească un proiect pe care să-l depună la Ambasada SUA în vederea obținerii finanțării necesare pentru Capela Hernea.
În acest moment nu se știe cam cât ar costa lucrările de reabilitare a acestei capele construită în 1886. Prin 2008-2009, când capela se afla în proprietatea Parohiei "Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie", părintele Grigore Melnic (în prezent protopopul Protoieriei Câmpina) a încercat o estimare a fondurilor necesare unor lucrări de reabilitare și conservare, împreună cu mai mulți specialiști, iar suma rezultată era foarte mare - jumătate de milion de euro.

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 4,9 grade pe scara Richter s-a produs în România, la ora 11.52.

Centrul Regional de Sterilizări pentru câini și pisici, inaugurat astăzi în comuna Cornu, este o investiție exclusiv privată. Un proiect de suflet al Asociației “Arca lui Norocel” din Câmpina, susținut de organizația Halona for Dogs e.V. din Germania și de Fundația pentru Protecția Câinilor Comunitari din Prahova, dar și de donatori - persoane fizice și juridice.

Problemele economice cu care se confruntă întreaga țară au început să producă efecte și la Câmpina, iar acestea devin din ce în ce mai vizibile de la o zi la alta.

În contextul în care se discută tot mai mult despre energie, despre noi oportunități din acest domeniu, dar și despre resurse regenerabile și energia verde, Greenpeace România vine cu o oportunitate reală și cât se poate de concretă pentru Prahova - finanțări de peste 13 milioane euro pentru comunități de energie.