Centenarul fotbalului câmpinean. Marius Pălăncianu, despre bucuriile și ofurile carierei sale de jucător și antrenor

Am stat de vorbă cu Marius Pălăncianu chiar pe stadionul ”Rafinăriei”, locul atâtor amintiri plăcute din cariera sa, mai ales din cea de antrenor. Dar fotbalul a început, pentru interlocutorul nostru, mai întâi pe un teren improvizat în Parcul ”Istrati”, apoi la Poiana. ”Jucam de dimineață până seara pe un teren improvizat, în parcul de lângă Școala de Poliție. Portarul de atunci de la Poiana, Savu Șoacăte, locuia în apropiere și mai venea câteodată, m-a remarcat și m-a îndrumat către juniorii de la Poiana. Am ajuns cu emoție la Poiana, iar la prima vedere, antrenorul Vasile Postolache, tatăl lui Alin Postoalche, m-a refuzat, pentru că eram prea mic de înălțime. Anul următor am revenit și de acea dată m-a primit, astfel că am ajuns la juniorii echipei Poiana. Am avut șansa unei generații foarte bune, ne luptam de la egal la egal cu echipe cu nume din București, din Brașov. Apoi, a trebuit să plec de la Poiana și a urmat un periplu pe la mai multe echipe din Câmpina și împrejurimi, iar cel mai bine m-am simțit la Hidrojet Breaza, unde am și cele mai apreciate momente ale carierei mele sportive. Dar marele of al carierei mele de jucător rămâne acela că nu am apucat nici măcar un joc oficial pentru Poiana la seniori”, spune cu emoție Marius Pălăncianu.
Între cariera de jucător și cea de antrenor, Marius a fost plecat mai mulți ani peste hotare, făcând parte dintr-o formație muzicală care a fost angajată pe vase de croazieră, dar nu a stat departe de fotbal. ”Poate cea mai frumoasă amintire din acea perioadă este că, undeva într-un orășel din Alaska, ne întâlneam săptămânal, că atunci ajungea vaporul acolo, și jucam fotbal între o echipă a angajaților de pe vas și o echipă formată din localnici. Ne-am întâlnit de multe ori de-a lungul acelui sezon turistic, o amintire foarte dragă pentru mine”, ne mai povestește Marius Pălăncianu.
Cariera de antrenor i-a adus mari satisfacții - de la înființarea echipei Unirea, la promovarea cu această echipă în Liga a 3-a, la sezonul petrecut tot în eșalonul al treilea la CSM Câmpina. Urmărind interviul cu Marius Pălăncianu veți afla cum a ajuns antrenor la Unirea, cine l-a adus la CSM Câmpina, care au fost cele mai mari bucurii, dar care este și marele său regret - ”Un oraș așa de frumos cum e Câmpina și nu are o echipă la nivel național. Eu tot mai sper că în anii următori, totuși, iubitorii fotbalului din Câmpina vor avea o asemenea mare bucurie, pentru că o merită”!

Citiți și Centenarul fotbalului câmpinean. Cu Valentin Negoiță, despre Poiana, Petrolul, Steaua și o carieră curmată brusc
Centenarul fotbalului câmpinean. Cu Claudiu Dumitrescu, despre Bontaș, Lindenberg și o remiză de poveste cu Steaua