CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

Poveste de succes, cu Daniel Vasile. Drumul echipei de handbal feminin a CS Câmpina de la înființare la două turnee finale naționale consecutive

- Interviuri -

Calificarea echipei de handbal feminin a CS Câmpina la turneul final al Campionatului Național de Handbal Feminin, juniori IV, pentru a doua oară consecutiv, ne-a determinat să-l invităm pe artizanul acestei performanțe, antrenorul Daniel Vasile, la o discuție despre drumul de la înființarea secției în urmă cu cinci ani la performanța dublei calificări la turneul final național.

Discuția a fost interesantă, iar urmărind interviul nostru veți avea posibilitatea să aflați cum a început acest drum frumos. De asemenea, am mai discutat cu profesorul Daniel Vasile despre cea de-a doua echipă de handbal a secției, condusă de profesor Denisa Toma, despre rolul olimpiadelor sportive școlare în selecția pentru aceste echipe, despre baza materială, dar și despre vise. ”Nu știu dacă ar fi realist să visez la o echipă de senioare la Câmpina, costurile sunt destul de mari, dar dacă două-trei dintre fetele pe care le avem acum în lot vor ajunge să joace la nivelul primei ligi naționale de senioare, atunci cred că ne-am îndeplinit obiectivul”, a fost una dintre afirmațiile profesorului Daniel Vasile.
Nu în ultimul rând, l-am provocat pe profesorul Daniel Vasile la o discuție pe tema recent încheiatului turneu semifinal, care a avut loc la Câmpina și Ploiești. Și am discutat atât din punct de vedere al efortului organizatoric, cât și din punct de vedere sportiv. Cu siguranță, veți afla detalii interesante urmărind interviul, inclusiv ce i-a transmis Luminița Huțupan, fostul mare portar al Naționalei României, prezentă la turneu în calitate de părinte.
Nu puteam încheia fără să discutăm despre ce urmează - al doilea turneu final consecutiv. ”Anul trecut, la Timișoara, am încheiat pe locul 11. Acum, vor fi 16 competitoare. Obiectivul nostru a fost calificarea la acest turneu final. Odată calificați, un obiectiv realist consider că este clasarea în primele opt echipe din România. Dar eu visez și la o medalie...”, a afirmat profesorul Daniel Vasile, antrenorul echipei de handbal feminin a CS Câmpina.


11 May 2023 19:57 5645 vizualizari


Comentarii






  • 12.05.2023 03:11 MIHAI TUDORACHE Felicitări antrenorului 🏆🏆🏆 Felicitari echipei🥇🥇🥇
849 vizualizari 06 Aug 2026 15:38 Scurt și la... subiect, cu Simona Panait, președinte AUR Câmpina

Scurt și la... subiect, cu Simona Panait, președinte AUR Câmpina

Reluăm această serie de interviuri și vă vom oferi ocazia să aflați și alte lucruri din viețile unor oameni cunoscuți din Câmpina. Este un format flash-interviu, cu întrebări punctuale și răspunsuri scurte și la... subiect. Vor fi întrebări legate atât de cariera profesională a invitaților noștri, cât și din viața lor particulară.

citeste mai mult
1683 vizualizari 03 Aug 2026 18:31 15 ani de Shaormeria Adana Câmpina – Povestea unui business care a crescut odată cu orașul

15 ani de Shaormeria Adana Câmpina – Povestea unui business care a crescut odată cu orașul

Într-o perioadă în care multe afaceri se deschid și se închid după câțiva ani, Shaormeria Adana din Câmpina marchează anul acesta un moment special: 15 ani de activitate, cu o promoție incredibilă în care oferă orice produs consacrat deja cu un cost peste 15 lei, cadou la 15 lei, doar marți, 4 august, până la ora 15.00, în limita stocului. În spatele acestui succes se află perseverență și calitate a unor produse excepționale și dorința de a oferi clienților o calitate constantă la cele mai înalte standarde.

citeste mai mult
1383 vizualizari 15 Jul 2026 20:15 Simona Panait, președinte AUR Câmpina: “Întâlnirile cu cetățenii ne-au arătat și ne arată cât de multe probleme sunt în Câmpina!”

Simona Panait, președinte AUR Câmpina: “Întâlnirile cu cetățenii ne-au arătat și ne arată cât de multe probleme sunt în Câmpina!”

De mai puțin de două luni, Simona Panait este președinte ales al Organizației Câmpina a Alianței pentru Unirea Românilor, postură din care am purtat un dialog despre primele acțiuni ale noii echipe de conducere a acestei formațiuni politice.

citeste mai mult
1168 vizualizari 10 Jun 2026 21:49 Scurt și la... subiect, cu Lorena Crintea, manager Elstar

Scurt și la... subiect, cu Lorena Crintea, manager Elstar

După o pauză mai mare decât ne-am fi dorit, reluăm această serie de interviuri și vă vom oferi ocazia să aflați și alte lucruri din viețile unor oameni cunoscuți din Câmpina. Este un format flash-interviu, cu întrebări punctuale și răspunsuri scurte și la... subiect. Vor fi întrebări legate atât de cariera profesională a invitaților noștri, cât și din viața lor particulară.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV