Compania International Alexander a devenit noul sponsor principal al Academiei echipei de fotbal Steaua București. Compania este deținută de soții Loredana și Simion Apreutese și este înființată în anul 2003, cu sediul la Arad, fiind una dintre cele mai importante companii din segmentul de transport și logistică din România, Ungaria, Serbia și Germania. Loredana Apreutese este câmpineancă, absolventă a Colegiului Național ”Nicolae Grigorescu” și una dintre cele mai puternice femei din business-ul românesc.
”Ne onorează asocierea cu Steaua București și ne dorim să reușim aceleași performanțe cum am reușit să obținem în toți acești ani în segmentul unde activăm! Ne bucurăm, de asemenea, că avem posibilitatea de a ajuta la dezvoltarea noilor generații și sperăm ca rezultatele să fie pe măsura așteptărilor suporterilor steliști!”, a declarat Simion Apreutese. La evenimentul de prezentare a noului sponsor principal, care a avut loc la Stadionul ”Steaua” din București, din partea companiei a fost Iulian Dan, fratele Loredanei Apreutese. De asemenea, au mai fost prezenți la eveniment George Ogăraru, fostul internațional, legitimat în România doar la Steaua București, acum în conducerea clubului, precum și colonelul Răzvan Bichir, președintele CSA Steaua.
Echipa de fotbal Steaua București se află în momentul de față pe primul loc în eșalonul secund, dar compania International Alexander va investi mai ales în Academia Steaua, durata contractului fiind de doi ani, cu drept de prelungire.
(Sursa video - SteauaTV)

Luni, 9 noiembrie 2026, președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu, a semnat contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate cu elemente DALI aferent obiectivului de investiții „Lărgire la 4 benzi DJ 236, construire pasaj și resistematizare la intersecția cu DN1 și DN1B”.

Primăria Câmpina ne-a trasnmis, luni dimineață, un punct de vedere referitor la proiectul privind achiziția de microbuze electrice, ca urmare a discuțiilor și reacțiilor apărute în urma ședinței extraordinare a Consiliului Local în care s-a aprobat acest proiect.

ISU Prahova a anunțat că un incendiu a izbucnit duminică seară la o casă particulară din comuna Valea Doftanei, satul Trăisteni.

După cum știți și după cum am scris în episoadele anterioare, în Ungaria fost deschisă o bază de date online, accesibilă oricui și care conține numele celor care erau în evidența serviciilor securității de stat în perioada comunistă.