Câmpina interbelică și Câmpina post-decembristă

- Social -

La una dintre recentele Serate Culturale Elstar, profesorul și scriitorul Christian Crăciun a avut o expunere extrem de interesantă despre perioada interbelică, pornind de la cartea Ioanei Pârvulescu “Întoarcere în Bucureștiul interbelic”. Și a vorbit Christian Crăciun despre cum s-a dezvoltat, ce s-a construit, cum a înflorit Capitala în cei 20 de ani dintre războaiele mondiale, comparând această perioadă cu cea post-decembristă, adică ultimii 30 de ani, dezamăgitori pentru mulți dintre noi. Același lucru vom încerca să facem și noi în rândurile care urmează, legat de Câmpina. Pentru că, asemeni întregii țări, Câmpina noastră a cunoscut o dezvoltare incredibilă în interbelic, a prosperat, a înflorit. Și asta se întâmpla, atenție, după un război greu, care a lăsat în urmă pierderi uriașe, umane și materiale. 20 de ani reprezintă o perioadă scurtă în istorie, dar cu realizări edilitare, economice, sociale și culturale de neegalat.

Câmpina interbelică (1919-1939)
Imediat după primul război mondial, Câmpina a început să se transforme dintr-un orășel-târg, o mică stațiune balneoclimaterică, într-o urbe cosmopolită, unde marile societăți petroliere ale timpului aveau sedii sau reprezentanțe. Străzile au început să fie pavate cu piatră cubică din granit, luminate, s-au realizat trotuare, s-au schimbat toate conductele de apă și s-a extins rețeaua acolo unde nu exista, au apărut nenumărate imobile noi, frumoase, elegante (prea puține s-au mai păstrat până astăzi, din păcate). Numărul mare de salariați din industria petrolieră a dus, la începutul secolului trecut, la construirea Casei Poporului, unde își aveau sediul sindicatele din domeniu, clădirea fiind una spectaculoasă pentru acele vremuri, având chiar și sală de festivități și un cinematograf. În anul 1930 s-a definitivat construcția sediului Judecătoriei de Ocol, cum se numea atunci, clădire unde funcționează Judecătoria de astăzi (care în ultimii 30 de ani nu a fost nici măcar o dată văruită integral). De asemenea, la mijlocul anilor ’30 s-a construit și dat în folosință sediul Casei de Asigurări de Sănătate, prima de acest fel din România, aici funcționând astăzi Policlinica Municipală. În domeniul educației, s-au construit și modernizat școli, cum ar fi Liceul ”Dimitrie Barbu Știrbey” (actualul Colegiu Național ”Nicolae Grigorescu”), Liceul de Fete ”Iulia Hasdeu” (actualul Liceu Tehnologic ”Constantin  Istrati”), școala din cartierul Broaște, școlile din cartierele Câmpinița și Păcuri, dar și școala unde a fost director eminentul dascăl Atanasie Scripcă. S-a construit o cantină socială pentru familiile sărace și au fost împroprietăriți cu terenuri pentru case cei care au luptat pe front, precum și urmașii celor care și-au pierdut viața în război.
Primăria avea un sediu spectaculos, chiar pe strada principală, marile societăți și-au construit aici sedii sau diverse direcții – Direcția Tehnică Astra Română (actualul Institut de Cercetări în Petrol), Electrica (sediul său existând și astăzi cu aceeași funcțiune), dar și societățile Concordia și Steaua Română. Micile prăvălii s-au extins și au căpătat un aer la mare modă în acea perioadă, cu iz occidental, în special franțuzesc. Una dintre cele mai frumoase clădiri din istoria Câmpinei, Casa Venețiană, a apărut tot atunci, fiind demolată la începutul anilor1980. A fost amenajat bulevardul – lucrări de drenare, ziduri de sprijin, terasare etc, a fost amenajat parcul de pe bulevard și întreaga zonă a fost electrificată. Apoi, în splendida zonă a bulevardului, exista Sala Monovici (inaugurată în 1908), care în perioada interbelică a cunoscut apogeul reprezentanțiilor culturale – concertele lui George Enescu, spectacolele de teatru cu Constantin Nottara, Lucia Sturza Bulandra, Constantin Tănase și mulți alții. Societățile petroliere au construit și amenajat baze sportive, cu ștranduri și terenuri de tenis (din cele trei ștranduri existente în acea perioadă, astăzi nu mai este funcțional niciunul). Nivelul de trai ridicat a permis multor oameni să își construiască aici case, unele adevărate vile cu aspect deosebit, multe dintre ele fiind opera unor arhitecți celebri ai timpului.
Pe scurt, cam așa au stat lucrurile în perioada interbelică, o perioadă grea, măcinată de conflicte politice și corupție, dar o adevărată epocă de aur pentru dezvoltarea țării și efervescentă din punct de vedere cultural. 

Câmpina post-decembristă (1989-2019)
După revoluția din decembrie 1989, mulți ani nu s-a întâmplat nimic constructiv, frământările postrevoluționare dovedindu-se mai puternice decât perioada de reconstrucție care a urmat primului război mondial. A fost nevoie de ani buni pentru a începe să se miște câte ceva după căderea regimului comunist, căderea unei dictaturi care și-a pus puternic amprenta pe oameni, mentalități, destine. În vreme ce în perioada interbelică prosperau oamenii de afaceri din domeniul exploatării și prelucrării petrolului, apăreau societăți mari, mici și mijlocii, după 1989, din punct de vedere economic Câmpina a decăzut puternic. Chiar dacă, în comparație cu alte zone ale țării, s-a reușit pentru o vreme menținerea majorității întreprinderilor care asigurau locuri de muncă, dar și un nivel de trai decent, treptat-treptat industria a căzut, societățile tradiționale au dispărut, iar în locul lor nu a apărut nimic. Acest lucru se reflectă în viața de zi cu zi a câmpinenilor, dar și în realizările administrației locale, care are tot mai puțini bani pentru investiții.
Din punct de vedere edilitar, în perioada post-decembristă au apărut câteva blocuri noi, în mai multe zone  din oraș, iar platoul Muscel și zona Câmpinița s-au transformat în adevărate cartiere rezidențiale. S-a construit o singură școală (Școala Gimnazială Centrală) și o singură sală de sport – sala Colegiului Național ”Nicolae Grigorescu”, dar și un occidental sediu bancar – clădirea BCR. Din punct de vedere al infrastructurii, Câmpina se poate mândri cu pasajul rutier suprateran Calea Dacia, care asigură accesul spre DN1, dar – în schimb - sunt străzi care nu au mai fost reabilitate niciodată în ultimii 30 de ani, exemplul cel mai dureros fiind Calea Doftanei. Au fost modernizate Lacul Bisericii și Lacul Curiacul, au fost amenajate câteva locuri de joacă pentru copii, reamenajat parcul de pe bulevard, a fost realizat un skate-park, dar a dispărut Sala Monovici, cinematograful nu mai este funcțional, locurile de agrement se pierd în mizerie. Instituțiile culturale nu au cunoscut niciodată o modernizare adevărată, iar cultura locală luptă din răsputeri să renască din cenușă. Primăria are și astăzi un sediu deosebit, în fost Vilă Ștefănescu, acolo unde a funcționat prima Școală de Maiștri Sondori, Casa cu Grifoni fiind una dintre cele mai frumoase clădiri din localitate, dacă nu chiar cea mai frumoasă, restaurată în anii 2000-2004. Din punct de vedere al bazelor sportive, a fost realizat terenul sintetic de la Petrol și s-a construit bazinul de înot didactic. Piața Centrală a fost modernizată, s-a construit un bloc de necesitate (care stă gol de trei ani) și a fost reabilitată complet clădirea în care astăzi funcționează Casa Căsătoriilor. Cu siguranță, se pot aduce completări ambelor perioade, dar un lucru este cert: Câmpina post-decembristă este departe de strălucirea Câmpinei interbelice.
(Material realizat cu sprijinul dlui. Șerban Băleanu, co-autor al mai multor cărți despre istoria Câmpinei, la partea legată de perioada interbelică)