CONTACT
https://sanconfind.ro/
https://floricon.ro/
https://miras.ro/
https://www.soceram.ro/

96 ani de la dezvelirea bustului lui Nicolae Grigorescu, monument aflat și astăzi în zona centrală a Câmpinei

- Eveniment -

96 ani de la dezvelirea bustului lui Nicolae Grigorescu, monument aflat și astăzi în zona centrală a Câmpinei

Pe 6 decembrie 1926 se inaugura, în scuarul dintre Strada Carol I și Școala Primară Urbană nr. 1 (Școala lui Scripcă), bustul marelui pictor Nicolae Grigorescu, realizat în bronz de sculptorul brezean Gheorghe Tudor. Bustul există și astăzi, cam pe același amplasament, la intersecția Bulevardului Carol I cu Calea Doftanei.

Bustul, deși de dimensiuni destul de mici pentru a fi expus într-o piață publică, a fost realizat de artistul plastic brezean Gheorghe Tudor, iar de la inaugurare și până în zilele noastre s-a aflat cam în același loc, la amintita intersecție din fața actualului colegiu care poartă numele marelui pictor. Din datele care au ajuns până în zilele noastre, bustul a mai avut o perioadă destul de scurtă în care a fost așezat undeva la intersecția dintre Calea Doftanei și Strada Mihai Eminescu, chiar peste drum de intrarea principală în somptuoasa clădire a actualului Colegiu Național ”Nicolae Grigorescu”.
Inițiativa realizării unui bust al pictorului Grigorescu apăruse în vara anului 1915, fiind prima de acest gen la nivel național. Trecuseră, totuși, doar opt ani de la moartea artistului... Printre cei care au inițiat campania care a dus la realizarea bustului lui Nicolae Grigorescu s-a numărat și eminentul dascăl câmpinean Anastase Scripcă, director al școlii din apropiere în perioadele 1905-1906 și 1919-1934, deci inclusiv la momentul dezvelirii monumentului.
În ciuda valorii, vechimii și frumuseții sale, bustul lui Nicolae Grigorescu realizat acum aproape un veac nu este considerat monument istoric de for public, așa cum este un alt bust al lui Grigorescu, cel care se află chiar în curtea Casei Memoriale a marelui pictor, din Cartierul Câmpinița. 
Sculptorul Gheorghe Tudor s-a născut în anul 1882 la Breaza și a încetat din viață în anul 1944, în orașul natal. Pentru vremurile tinereții sale a avut șansa să studieze în mari centre europene care încurajau artiștii - la Florența, la clasa profesorului Augusto Rivalto de la Il Regio Istituto di Belli Arti, între anii 1900-1905 și apoi la Munchen, încă doi ani. Este autorul multor sculpturi foarte apreciate, iar în Câmpina, în afara bustului lui Nicolae Grigorescu, îi datorăm și Soldatul - Monumentul Eroilor din Războiul de Întregire Națională, acesta din urmă fiind realizat la trei ani după bustul lui Grigorescu.


06 Dec 2022 11:43 4192 vizualizari


Comentarii






  • 07.12.2022 18:36 M. Focsa @Campinatv: felicitari, faceti o treaba buna pt memorie si patrimoniu, chiar daca la cifre care nu sunt rotunde nu mai are rost sa pomeniti anii, nu-i nevoie sa fie un prilej aniversar, ar trebui sa vorbim/ scriem oricand despre aceste lucruri. Ar merita adaugat ca e vorba despre cel mai valoros bust din lume care il reprezinta pe marele pictor, si ca initial a fost protejat ca monument istoric, dar dupa revolutie specialistii incompetenti l-au incurcat in scripte cu cel de la casa memoriala, care nu are nici pe departe valoarea lui, si nici pana azi nu s-a reparat eroarea, desi am facut demersuri... @Ella: de ce simtim noi nevoia mereu sa schimbam ce-au facut inaintasii, sa taiem orice continuitate ? Daca in 1926 acolo l-au pus niste mari oameni precum Scripca, la km zero al orasului, atunci colo sa stea pururi ! Restaurat si mai bine ingrijit, pus in valoare, asta da. - i s-ar putea face in spate o perdea verde superba, ca sa nu se mai proiecteze pe bloc. Dar porcaria de transformator trantita in fata lui acum cativa ani de catre niste ignoranti, nu va deranjeaza ? Mai ales ca a avut de dus o lupta similara cu un transformator si in anii interbelici, saracul bust, si nu ne-am invatat minte !
  • 07.12.2022 12:03 Tudor Bustul trebuie pus undeva pe centru pt. a-i da vizibilitatea care o merita. Este o opera de arta care trebuie ingrijita si curațata pt. a fi apreciata de toți care o vad.
  • 07.12.2022 05:40 Ella Exista niste solutii pt curatarea statuilor...De ce nu l ar amplasa si ilumina nocturn in rondul ala de la Fibec,sau in parcul Curiacul pe str Pictor Grigorescu.O idee.
Vremea
https://trafic.ro/registersite/b3952e459b72419187c0c3eec5e715d7
http://www.spitalcampina.ro/
http://floricon.ro/
https://elstargroup.ro/
30zile7zileCele mai citite
225 vizualizari 05 Nov 2026 14:02 Expoziția „Comorile Prahovei” se deschide la Ploiești, chiar de Ziua Națională a României

Expoziția „Comorile Prahovei” se deschide la Ploiești, chiar de Ziua Națională a României

Consiliul Județean Prahova organizează, în perioada 1–8 decembrie 2026, prima ediție a expoziției „Comorile Prahovei”, în Sala Coloanelor a Palatului Culturii din Ploiești. Vernisajul va avea loc pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, începând cu ora 12.00.

citeste mai mult
783 vizualizari 04 Nov 2026 20:23 Adela Roman, elevă la Liceul Tehnologic

Adela Roman, elevă la Liceul Tehnologic "Constantin Istrati" Câmpina, este nominalizată la premiul „Meseriașul Publicului” în cadrul Galei Inovației și Performanței în Învățământul Dual

Eleva Adela Roman de la Liceul Tehnologic "Constantin Istrati" Câmpina este nominalizată la premiul „Meseriașul Publicului”, în cadrul Galei Inovației și Performanței în Învățământul Dual, organizată de Asociația Hands Across România, la Palatul Cotroceni.

citeste mai mult
442 vizualizari 30 Oct 2026 08:15 Seratele Culturale Elstar. Mircea Teculescu și-a lansat cel mai recent volum de poezie acasă

Seratele Culturale Elstar. Mircea Teculescu și-a lansat cel mai recent volum de poezie acasă

Joi seara, în spațiul cald al Librăriei Elstar a avut loc o nouă ediție a Seratelor Culturale, prilej pentru câmpineanul Mircea Teculescu să-și lanseze cel mai recent volum de poezie, Eidos, acasă, la Câmpina.

citeste mai mult
1014 vizualizari 26 Oct 2026 18:55 Poetul câmpinean Mircea Teculescu, premiat în ultimele săptămâni la Sighet, Pitești, Buzău și Bistrița

Poetul câmpinean Mircea Teculescu, premiat în ultimele săptămâni la Sighet, Pitești, Buzău și Bistrița

Se întâmplă destul de rar ca un poet să obțină un număr atât de mare de premii într-un interval de timp scurt, de numai câteva săptămâni. A „pățit-o” Mircea Teculescu, poet câmpinean, care joi, 29 octombrie, de la ora 17.00, își va lansa volumul „Eidos” la Librăria Elstar.

citeste mai mult
Actualitate Politică Social Eveniment Interviuri Sănătate Editorial Sport Anunțuri Joburi Turism

Termeni și condiții - Politica de confidențialitate - Politica cookies
© 2026 Câmpina TV